Sociologul Alfred Bulai comentează conceptul în cauză în cadrul unei analize în care subliniază ipocrizia Omului Alb. “Sincer, nu condamn pe nimeni și cred că tentația de a fi Om Alb, trebuie să o recunoaștem, o avem cu toții. Și totuși, eu stau și mă întreb – oare e bine să vrem să fim Omul Alb?”, a pus problema conferențiarul universitar doctor Alfred Bulai.

„Omul Alb, adică omul popoarelor civilizate ale Europei, (un pic și ale Americii, dar mai de la Nord), este buricul lumii de mai multe sute de ani. Totul se învârte în jurul nostru european și asta de când vechii romani au încercat, și au și reușit, să cucerească o mare parte a lumii. Omul Alb care a cucerit lumea a cucerit în primul rând popoare și a reușit prin acest succes să extermine multe dintre semințiile pământului, fie ele ale negrilor din Africa, fie ale vechii Americi. Prin religia sa creștină, imperială în atitudine, ca o moștenitoare exemplară a culturii romane, Omul Alb nu doar că a cucerit lumea, dar a și creștinat-o. Și asta pentru că toți cei de peste mări și țări aveau o religie proastă. Așa că Omul Alb a trebuit să îi convingă de faptul că doar religia lui este bună, adică singura religie posibilă. Omul Alb i-a botezat la propriu și în mod figurat pe toți, după cum a crezut de cuviință, le-a dat tuturor celorlalți credințele, numele, calendarul și moneda lui, iar apoi s-a asigurat că acele popoare îl vor urma pe calea lui dreaptă: calea Omului Alb.

Robert Nisbet: Iluminismul a permis rasismul

Omul Alb are și a avut de cam două mii de ani o armă extraordinară: Ideologia. Creștinismul a devenit, dată fiind moștenirea sa romană, o religie înalt teoretică, predispusă nu doar la un primat absolut al credinței și al obedienței, ci și la apologia dezbaterilor și argumentațiilor teologice. Acest fond cultural a permis apariția unor multiple forme de ideologie care, istoric, la un moment dat nu doar că au părăsit perimetrul teologiei, ba unele chiar s-au revendicat ca adversare ale religiei.

Robert Nisbet, unul dintre cei mai mari sociologi americani ai secolului al XX-lea, spunea cu multe decenii în urmă că Iluminismul a fost unul din factorii care au permis rasismul, pentru că tema, atât de frumos îmbrăcată cultural, a iluminării, asumă, de fapt, tacit ideea că există oameni și popoare superioare și implicit inferioare – de ce altfel am mai ilumina dacă am fi toți la fel – dar, mai mult, el sugerează datoria celor superiori de a-i ajuta pe cei inferiori. Cum poate face asta Omul Alb? Păi oferindu-le modul său de viață, cultura sa, religia sa, obiectele pe care el le fabrică, iar, ca un semn al deplinei gratitudini a acestor popoare iluminate de Omul Alb, el va primi de la ele micile lor daruri: la început cohorte uriașe de sclavi, – mult mai târziu vor fi botezați emigranți economici, refugiați – apoi niște resurse, diverse materii prime, în fine, și asta doar pentru că ei nu ar putea să aibă singuri grijă de ele.(!)

Omul Alb a îmbrăcat mereu frumos acest schimb ”echitabil” care exprimă probabil cea mai importantă moștenire pe care o avem de la vechiul Imperiu Roman: atitudinea imperială. ”Noi vă dăm ce vrem noi și luăm de la voi tot ce vrem noi.” Și unde mai pui că e necesar să învățați că voi vă doriți cu tot sufletul acest lucru. Puterea unei ideologii aici se vede! În capacitatea de a deveni o „falsă conștiință” cum ar spune Marx. Adică să ne furnizeze credințe contrare propriilor interese. Modelul spovedaniei creștine este exemplar în acest sens. Să reușești să faci din orice individ propriul său informator, care „se dă singur în gât” și mai este și bucuros că a fost pedepsit, acesta este un lucru uimitor și sincer de admirat. Dacă nu înțelegem această putere a ideologiei creștine nu vom putea înțelege în veci fenomenul extraordinar al creștinării Europei la începutul Evului Mediu, acea Europă din care Omul Alb se trage și care este moștenitoare deopotrivă a culturii romane, dar și a uriașelor construcții ideologice ale creștinismului și ale epocilor de mai târziu.

Dublele verdicte ale Omului Alb

Aceasta este istoria noastră și nu putem decât să ne-o asumăm. Problema este alta. Modelul ideologic al Omului Alb îi furnizează credințe extrem de puternice, dar și justificări la fel de solide pentru orice dorește, justificări care te pot păcăli ușor, justificări care nasc curente sociale sau politice și care ascund de fapt atitudinea imperială a Omului Alb.

Pentru că Omul Alb în secolul al XX-lea nu mai putea să ia, ca în secolele anterioare, cam tot ce își dorea de prin toate colțurile lumii pe care le stăpânea, a găsit în modernitate  mijloace mult mai elegante. În primul rând, a sugerat în mod simplu și axiomatic că vrea ajutorarea celor amărâți (rădăcinile iluminismului sunt puternice!). Pe de altă parte, Omul Alb este întotdeauna sigur că cea mai bună dintre lumile posibile este lumea democratică și s-a hotărât să ajute acele popoare care nu au nici capitaliști, nici capital și nu au vreo legătură cu lumea modernă pe care le-a denumit plastic „democrații în formare, sau neconsolidate”, cam la modul în care eu mă dau cu capacul de la toaletă pe zăpadă și zic că e vorba de un Volvo neconsolidat. Dar ce este cu adevărat important este că Omul Alb, a hotărât să apere democrația și să susțină diverse tabere în astfel de țări, este drept, în special în țările care au petrol sau alte resurse strategice. Desigur, ipocrizia Omului Alb îl face să afirme fără nicio problemă în alte ocazii, că nu ar trebui să se intervină în treburile și în modul de viață al comunităților și popoarelor. De regulă asta se întâmplă ori de câte ori nu există vreun interes economic, politic sau militar în raport cu acele societăți.

Arsenalul de astăzi al Omului Alb este uriaș și creativitatea sa este pe măsură. El are în prezent cinematografie, are specialiști în toate domeniile, are mii de televiziuni, stăpânește internetul, are organizații neguvernamentale, susține mișcări politice, sociale sau culturale, are artiști înrolați, are cam tot ce vrea. Este istoria noastră și nu trebuie să ne fie rușine cu ea. Cred însă că ar trebui să recunoaștem că în spatele ipocriziei cuvintelor frumoase și a valorilor dezirabile afișate avem de-a face cu aceeași atitudine imperială, de dominație a oricui nu este Om Alb. Am să încerc să ridic voalul acestei ideologii a Omului Alb cu câteva exemple simple.

Ipocrizia monstruoasă a Omului Alb

Mă uit la multele documentare despre Africa. În primul rând trebuie să spun că așa face Omul Alb, e preocupat de problemele altora pentru că, desigur, cei din Africa nu prea pot să se ocupe singuri de nimic. Asta reiese aproape din orice film documentar făcut de Oamenii Albi în care unul, doi sau câțiva dintre ei se ocupă de animalele sălbatice, sau de mai știu eu ce, iar localnicii, când nu sunt braconierii care omoară tocmai acele animale, întotdeauna pe cale de dispariție, sunt un fel de slugi bucuroase că-l pot ajuta pe Omul Alb. Desigur, Omul Alb, în acest context cinematografic, luptă adesea împotriva ”nenorociților” de localnici care omoară bietele animale pe cale de dispariție. Și de ce credeți că le omoară? Uneori pentru fildeș sau blană, că sunt bine plătite (tot de Omul Alb, care le cumpără!), iar alteori pur și simplu pentru că, în nimicnicia lor, chiar se hrănesc cu carnea acelor animale.

Ce ipocrizie monstruoasă! În definitiv acei localnici sunt acasă la ei unde trăiesc cumplit de prost și vânează pur și simplu pentru că aceasta este singura lor formă de a supraviețui. Ar trebui să ne fie clar mai întâi că sunt în țara lor și au dreptul să vâneze ce vor acolo, iar în al doilea rând că au și ei dreptul la viață, la fel ca Omul Alb. Amuzant este, că Omul Alb care face filmul nu este interesat deloc de milioanele de oameni care mor de foame, ori de sutele de mii de copii subnutriți de pe aceleași meleaguri superbe pentru safari, dar foarte neplăcute pentru trăit. El, marele autor de documentare, e supărat pentru că dispare Elefantul African, nu știu ce rinocer, vreo insectă curioasă, sau cine știe ce altă vietate. Și stau și mă întreb: și dacă dispare ce? De ce dracu ne înnebunește grija de Elefantul african? Au dispărut și mamutul ruda lui de departe, dar și dinozaurii, au dispărut milioane de specii în lumea vie de-a lungul istoriei planetei. Așa cum dispar unele specii la fel apar și altele. Au existat zeci de tipuri de humanoizi. Am rămas doar noi astăzi și probabil că tot noi suntem și principala cauză pentru care am rămas singurii hominizii. Cică pe unii dintre ceilalți chiar i-am și mâncat!

Îmi plac, desigur, ecologiștii care au atât de mare grijă de mediu. Ce temă frumoasă! Îmi plac băieții și fetele care luptă pentru sănătatea planetei având ultimul tip de iphone în buzunar, adidași frumoși în picioare și un tricou drăguț colorat, pe toate scriind ”made in China”. Adică lucrușoare făcute în țara care nu respectă niciun fel de standarde de poluare. Mă bucur, desigur, când asist la îngrijorarea deosebită a ecologistului și văd lupta aproape mitică a acestuia pentru apărarea balenei albastre, sau a ursului polar. Desigur, Omul Alb ar putea fi îngrijorat, măcar un pic, și de milioanele de oameni care mor de foame, nu doar de cei câțiva urși polari care nu mai au gheață suficientă. Păi, dacă sunt proști, să rămână acolo și să crape, aș spune eu. Nu au decât să se întoarcă de unde au plecat, că doar s-au adaptat acolo acum niște sute de mii de ani.  Iar, în fond, dacă dispare balena albastră, ce? Și dacă dispare pădurea tropicală, ce? Acest ultim exemplu este iar o dovadă de ipocrizie fără margini. Europa antică era acoperită aproape total de păduri. Dezvoltarea, mai ales industrializarea modernă, a redus aproape total suprafața pădurilor din Europa. (Am citit undeva că la noi în România sunt două treimi din pădurile virgine din Europa). Acum, este drept mult mai târziu!, vor și alții să se dezvolte, tot tăind pădurea că e greu, de regulă, să faci orașe sau industrie în pădure! Ei bine, nu! Acum, în cazul lor, e de rău să tai pădurea! Că rănim planeta! Așa că cei din America de Sud sau de prin Africa sunt puși la zid pentru că ”fac buba” planetară.   

Biologia evoluționistă și procesul de manipulare

Frumusețea ideologiilor este că ele se bazează nu doar pe credințe puternice, ci și pe asocierea cu un univers simbolic fundamental pentru lumea de astăzi, este vorba de sugestia dimensiunii lor științifice. Știința spune, nu noi! Să nu uităm că același Robert Nisbet considera că un al doilea factor major al apariției rasismului în modernitate a fost tocmai știința, biologia evoluționistă în particular, cea care a indus ideea de evoluție (adică de trecere de la simplu, rudimentar, la complex, dezvoltat) a speciilor și raselor de animale, dar și a omului vrând nevrând. La urma urmei, evoluționismul ne spune că unii au evoluat mai repede, alții mai greu.

Știința poate sugera orice dacă știi să o folosești și, mai mult, te bazezi pe faptul că ea, la rândul ei, funcționează astăzi pentru cei mai mulți dintre noi ca orice ideologie. În fapt  nu știm ce înseamnă real lucrurile care ni se spun dar, deși nu le înțelegem, credem în ele deplin. Tocmai pentru că nu avem înțelegerea adecvată – uneori nu o au nici unii oameni de știință  – putem fi ușor manipulați. Nu înțelegem numerele mari sau mici și deci nu sesizăm multe enormități care ne sunt prezentate. Nu știm cât de mic este un nanometru și avem impresia că virușii sunt niște biluțe mai mici și ne mirăm că nu pot fi văzuți la microscop deși vedem imagini peste tot care îi prezintă la televizor sau pe monitoare. Nu știm cât de mare e suprafața Pământului și avem impresia că moare planeta de la un petrolier care a eșuat și a deversat câteva zeci de mii de tone de petrol. Pentru iubitorii de statistici, suprafața planetei este de patru ori raza (circa 6300 km) la puterea a doua, iar oceanele, cam trei sferturi din suprafață, au circa 361 milioane de kilometri pătrați. Sau, dacă vrem o comparație mai bună cele câteva hectare pe care s-a întins petrolul din accidentul ipotetic sugerat mai sus, echivalentul a zeci de mii de metri pătrați, pot fi puse în taler alături de cele peste 36 de miliarde de hectare ale Terrei. Ca să înțelegem ar trebui să ne gândim la o pădure cum este Pădurea Letea din Deltă care are puțin peste 50 Km pătrați și în care noi am scăpa să zicem o bricheta cu gaz pe jos, iar o picătură de circa 0,2 mm de gaz (deci nu poți să o vezi) s-ar vărsa pe o frunză uscată. Ce ziceți? Dispare Pădurea Letea de la acea picătură? Nu are sens să mai căutăm exemple. Știința este adesea un pretext pentru a justifica a ordine socială și nimic altceva. Nu mă refer neapărat la oamenii de știință, ci la utilizarea științei în societate.

Dragii mei prieteni, am vorbit despre Omul Alb și mi-e teamă că ați tras concluzia greșită că ați face parte din această categorie. Nu, nu este chiar așa! Sunteți mai tuciurii cumva, mai gri închis, deci nu tocmai albi. Omul Vestului este Omul Alb. Eventual Omul Alb care a emigrat și a avut succes în America și care a ajuns puternic și bogat în America. A nu se confunda însă Omul Alb cu cel care e bogat. Unii pot ajunge bogați și pentru că îl distrează pe Omul Alb, așa cum e cazul de regulă cu actorii, cântăreții ori sportivii, care pot fi, iar mulți și sunt de toate culorile. Nu, noi cei de la marginea Europei, acolo unde spunea cineva că se termină Europa, dar nu începe niciodată, noi nu suntem chiar Oameni Albi. Mergem poate în vizită uneori la Omul Alb, câte o dată îl mai ajutăm la treburile din gospodărie, suntem grijulii să îi învățăm limba, am înțeles de la el că, deși suntem și noi creștini, suntem cumva mai de la țară, așa, un pic mai înapoiați, că de!, suntem ortodocși. Vorbim cu plăcere limba lui între noi, acasă la noi, doar ca să-l facem să se simtă bine pe Omul Alb care a venit să ne învețe diverse lucruri pe care el vrea să ne lase să le facem pentru el. Ne închinăm într-un cuvânt la cultura Omului Alb cam la fel ca cei din colțurile îndepărtate ale lumii, diferența notabilă fiind aceea că noi ne credem adesea ca fiind Oameni Albi.

Nu știu dacă e bine sau nu ce face Omul Alb. El este la urma urmei un produs al istoriei și istoria a fost mereu o competiție care a însemnat războaie, conflicte, dominație și cuceriri. Dezvoltarea de astăzi a umanității poate a fost posibilă tocmai pentru că a existat această atitudine dominantă și cinică a Omului Alb. În definitiv, dacă este dominator poate că a meritat, sau chiar merită acest rol. Poate că îi datorăm dezvoltarea de astăzi tocmai pentru că el, Omul Alb, vrea mereu să se impună și să controleze tot.

Fățărnicia, trăsătura definitorie a Omului Alb

Am totuși două întrebări. Prima este dacă Omul Alb ar putea să nu mai fie atât de ipocrit și să declare cu curaj ceea ce dorește de fapt. Adică, de exemplu, dacă o echipă de la un post de televiziune al Omului Alb ar veni să spunem în România și ar recunoaște că produce un documentar care vrea să arate cât de mult rău fac romii în țările Oamenilor Albi și că ei, ca să arate „obiectiv” acest lucru, îi plătesc cu 100 de Euro/Lire (minim) de interviu pe romii săraci cu care vorbesc. Romi care, deși nu aveau pașaport, au declarat astfel, în fața camerei, ”cinstit” cum că ei s-au dus acasă la Omul Alb ca să îl fure. Nu. Nu e vorba de un caz ipotetic, ci de situații pe care le-am descoperit cu ani în urmă în cercetările făcute de mine în comunitățile de romi. Sau poate că Omul Alb ne spune de ce anume vrea să apere democrația în Iran sau Irak și nu prin nenumărate state Africane unde nu putem vorbi nici măcar de forme statale autentice, darmite de democrație! De ce să nu recunoască pe de altă parte Omul Alb că luptă pentru drepturile animalelor pentru că nu mai are altceva de făcut și oricum dacă nu ar lupta pentru animale ar trebui atunci să lupte pentru drepturile oamenilor care nu sunt Albi. Dar în acest caz lucrurile s-ar complica prea mult, nu e așa? Nu e mai simplu să fim ipocriți și să interzicem spre exemplu coridele în Spania pentru că agresăm animalele? Sincer, din câte știu eu, se mănâncă și în prezent carnea de vacă, iar prietenilor iubitori de animale trebuie să le spun că în general animalele pe care le mănâncă au fost omorâte înainte, iar dacă credeți că nu e o cruzime să omori o ființă vie, ci doar cum anume o omori ar constitui o problemă, atunci trebuie să vă spun dragilor că sunteți doar ipocriți. Dacă nu credeți, vorbiți cu gândacul de bucătărie sau șoarecele față de care experimentați o sumedenie de torturi (gazare, otrăvire, strivire, în toate formele posibile) procedee care nu vă deranjează prea mult. Am înțeles că multe lucruri frumoase și bune ale Omului Alb se testează pe astfel de animale, iar Omul Alb apărător al animăluțelor de laborator este convins că aceste teste le fac bine. La urma urmei mor pentru un bine al umanității, nu sunt omorâte din plăcere. Ni se atrage mereu atenția că lupta Omului Alb este împotriva ideii de a chinui și a ucide din plăcere animalele. Pe bune? Adică înțeleg că dacă cineva te omoară dintr-un interes (să nu îți mai dea datoria, spre exemplu) nu din plăcere este în regulă?

Nu pot să nu mă gândesc și la prietenii animalelor de pe meleagurile noastre care sunt impresionați de pisicuțele și cățelușii care sunt tratați prost, sau nu au stăpân și îmi place să îi văd cum se consideră mândri că îi doare în cot de zecile de mii de copii din România care trăiesc mult sub pragul sărăciei. Îi las să fie liniștiți și să nu le pese de faptul că  peste un sfert din populația țării trăiește aproape ca în Evul Mediu! Le spun însă acestor iubitori de animale că adesea e doar ipocrizie și marea lor iubire pentru propriile animale de companie, pentru că a ține un câine chiar de talie medie, ori o pisică, la bloc nu e o dovadă de iubire, ci doar o dovadă de egoism dat de simpla nevoie de a avea o jucărie, de a te simți ”iubit” de cineva. Desigur, trebuie să recunosc, aceasta este o atitudine de Om Alb. La urma urmei ești Stăpânul acelor animale!   

În fine, a doua mea întrebare este dacă am putea și noi românii să devenim cumva Oameni Albi. Am urmărit la televizor mai demult, la ceva timp distanță, două documentare. Unul despre ursul polar, foarte frumos făcut, dramatic, în care o ursoaică încerca să își salveze puiuțul, dar nu reușea să mănânce suficient, deși se chinuia săraca, fără succes, să prindă o focă. Filmul s-a terminat cu happy end, cum era cazul, ursoaica a aprins foca. Celălalt era despre o focă care se lupta pentru dreptul de a sta pe o banchiză unde era un urs polar care încerca să o mănânce. Și foca reușea în final să se salveze. Asta e frumusețea ideologiei! Poți trata totul din perspective foarte diferite. Atât a ursului alb, cât și al focii. Partea amuzantă este că foca mănâncă și ea niște pești, e drept mult mai mici. Ăia sunt mulți și fără identitate. Nimeni nu spune povestea lor și de fapt nu prea interesează niciodată ce fac ei.

Dragii mei, am senzația că noi, cei de pe aceste meleaguri, suntem acei peștișori a căror poveste nu e spusă de nimeni. Poate doar noi am putea să o povestim, dar din păcate cei mai mulți dintre noi nu vor să spună poveștile noastre pentru că ei își doresc să nu mai fie așa cum sunt. Ei vor să devină Oameni Albi.

Sau măcar să fie lăsați să îi ajute, să îi distreze, să-i servească cu loialitate pe Oamenii Albi actuali. Sincer, nu condamn pe nimeni și cred că tentația de a fi Om Alb, trebuie să o recunoaștem, o avem cu toții.

Și totuși eu stau și mă întreb. Oare e bine să vrem să fim Omul Alb?”, a scris sociologul Alfred Bulai pe blogul său.