USR-PLUS a depus în Parlament un proiect legislativ care ar stimula înfiinţarea şi susţinerea programelor publice de tip “Școală după şcoală”, având ca scop sprijinirea Educației în contextul abandonului școlar, strâns legat de condițiile materiale precare ale familiilor și de excluziunea socială. Proiectul a primit aviz favorabil și a suferit mici modificări din partea membrilor Consiliului Economic și Social (CES), în ceea ce privește sponsorizarea acestuia, potrivit deputatului Beniamin Todosiu.

„Resursa cea mai importantă a unei ţări sunt oamenii, iar viitorul este reprezentat de copiii şi tinerii săi. În România, copiii reprezintă aproximativ 20% din populaţie, fiind totodată (pătura – n.r.) cea mai importantă, dar şi cea mai fragilă a societăţii. Ei sunt categoria socială cea mai expusă la neajunsurile comunităţilor din care fac parte. 

În România, un sfert dintre copii sunt afectaţi de sărăcie, neavând minimul necesar pentru a creşte în condiţii normale, iar unul din zece copii adoarme flămând. România continuă să înregistreze rate foarte mari ale abandonului şcolar (mai ales rata de părăsire timpurie a şcolii), în condiţiile în care există o legătură clară între abandonul şcolar şi şomaj, excluziune socială şi sărăcie”, a declarat Beniamin Todosiu. 

Soluţia este susţinerea educaţiei, atât printr-o finanţare corespunzătoare, cât şi prin programe de tip „şcoală după şcoală”, potrivit deputatului. “Cu susţinerea mai multor colegi parlamentari USR-PLUS, am depus un proiect de lege care va reglementa organizarea, desfăşurarea şi finanţarea programelor publice de tip şcoală după şcoală”, a spus deputatul Beniamin Todosiu. Demnitarul susține că inițiativa a fost primită bine de către parlamentari. 

Context

Propunerea legislativă amintită presupune modificarea şi completarea art. 58 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel încât să faciliteze aceste programe ce au ca scop, în primul rând, reducerea abandonului şcolar. Prin această iniţiativă legislativă se doreşte implicarea, pe lângă Guvern, şi a autorităţilor locale în finanţarea de programe „Școală după şcoală”, dar şi acordarea posibilităţii finanţării acestor programe educaţionale persoanelor fizice sau juridice prin contracte de sponsorizare încheiate direct cu şcoala.

România continuă să înregistreze rate foarte mari ale abandonului şcolar (mai ales rata de părăsire timpurie a şcolii), în condiţiile în care există o legătură clară între abandonul şcolar şi şomaj, excluziune socială şi sărăcie. De la un vârf de 19,3% în 2010, România a înregistrat o evoluţie oscilantă până la o rată de 16,4% în 2018, potrivit declarațiilor deputatului USR-PLUS. Astfel, abandonul şcolar rămâne o provocare pentru societatea românească, în condiţiile în care înregistrăm vârfuri mult mai înalte în zonele rurale (25,4% în 2018) şi în rândul copiilor romi (77% în 2018).

Carențele sociale determină abandonul școlar

Sociologul Alfred Bulai susține că excluziunea socială și sărăcia reprezintă o cauză a abandonului școlar, determinat de lipsa de resurse pentru a merge la școală, a modelului deficitar de a promova educația sau din cauza faptului că, în unele cazuri, copiii nu au parte de familie în adevăratul sens al cuvântului. 

“De exemplu, părinții sunt plecați în străinătate să lucreze, iar copilul stă cu rude îndepărtate sau vecini. Controlul (social – n.r.) nu este atât de performant și există abandon. Se poate vorbi aici și despre un abandon structural, adică un copil a plecat cu părinții care au mers să lucreze în străinătate, iar statul habar nu are. Ce vreau să spun este că abandonul școlar este prezent, în primul rând, acolo unde există carențe din punct de vedere economic sau social”, a explicat Alfred Bulai. 

Principala cauză a abandonului școlar este, potrivit sociologului, “absența unor resurse, inclusiv – atenție – de a ajunge la școală și sigur că depinde la ce nivel vorbim despre abandon, fiindcă situația de la grădiniță diferă de cea de la clasele generale sau liceu. La liceu vorbim și despre factori economici: a plecat în clasa a X-a să lucreze pe bani mulți în Spania sau în Anglia, de exemplu. Oricum șansa la educație era mică, nivelul de trai scăzut, nu poți să faci față, iar cu liceu sau fără liceu nu e nicio diferență în România. Ca să lucrezi ceva în Anglia, nu trebuie să ai liceu. Nu numai în afară, chiar și în țară. Dacă e curier poate să scoată mai mulți bani decât persoane care se ocupă cu altceva, în urma unor studii, iar în acest context (abandonul școlar devine – n.r.) firesc”. 

Modelul actual al profesorului nu este de succes social

Contextul și modelul cultural reprezintă motive ale abandonului școlar sau chiar ale absenței educației școlare. Potrivit sociologului, în multe comunități de rromi (este și cazul familiilor mai înstărite), copiii nu sunt învățați să meargă la școală. “Aici vorbim nu despre faptul că au abandonat școala, ci despre faptul că nu au fost niciodată la școală”, a spus sociologul.

“Abandonul școlar este legat, în general, de lipsa resurselor de a continua școala și de modelul cultural. Vă dau un exemplu sugestiv, fiindcă există și o problemă valorică aici – doamna învățătoare îi explică lui Gigel din clasa a IV-a că trebuie să învețe ca să aibă parte de succes în viață, că școala te ajută etc; doamna învățătoare merge pe bicicletă cu costumașul ei frumos, cumpărat acum opt ani, iar tatăl lui Gigel este analfabet, în sensul că nu a făcut școală niciodată, dar are un BMW. Ce crede Gigel despre lume și viață? E mai complicată situația decât pare. Modelul profesorului, mă refer la învățători și la cei din școlile generale și liceu, nu este de succes social. La școală merg foarte mulți copii cu mașina, iar doamna profesoară vine cu tramvaiul. La ce te-a ajutat școala? Cât ai salariul? 4.000 de lei. Serios? Tata câștigă 4.000 de lei într-o zi. Ce e? Chelner. Trebuie să înțelegem că este vorba și despre societate, care nu întărește modelul școlii”, a evidențiat Alfred Bulai. 

În sine, vorbim despre două chestiuni diferite: abandonul școlar la copiii mici este legat de disfuncționalități ale familiei, ale școlii sau de sărăcie, însă la nivel de liceu, de exemplu, discutăm deja despre o opțiune în viață.

 

Ce presupun reformele autentice din Educație. Ce nu fac politicienii

Situația sistemului educațional din România este mult mai complexă și mai gravă decât pare, iar măsurile pe care le iau partidele “tratează doar un simptom, nu problema” în sine, potrivit analistului politic Alfred Bulai. “Vorbim, de exemplu, despre un pacient care se află în metastază și vine cineva să-i deschidă geamul ca să intre aer curat. Sau să-i dea vitamine. Desigur, nu face rău, dar mă iertați, nu tratează problema, care este mult mai gravă”. 

“Există o legătură evidentă, însă problemele sunt de sistem. Acestea sunt doar efecte ale modului în care funcționează educația în România – inclusiv faptul că educația nu este adaptată la nivelul real de competență al copilului. Eu am niște criterii pentru matematică în clasa a VIII-a la nivelul cărora plec de la ideea că acel copil știe tot ce a însemnat matematică în primii șapte ani, ceea ce este fals, iar uneori reprezintă un handicap. Copilul acela nu a făcut nu știu ce școală și trebuie să te gândești să îi predai la un nivel la care este posibil să facă față. Profesorii care au într-adevăr har pedagogic încearcă să se adapteze, să aibă alte standarde pentru copiii sau elevii care au probleme, dar aceasta ar trebui să fie o măsură (implementată – n.r.) la nivelul tuturor instituțiilor din învățământ – sistemul trebuie să fie gândit astfel. Or nu e cazul – politicienii nu se ocupă de așa ceva fiindcă nu au rezultate imediate. (…)

Văd că politicienii (susțin – n.r.) că se învață bine online. 40% (dintre copii – n.r.) nu au acces la online! Ce învață ei? Ne facem că nu-i nicio problemă?! Un părinte a trebuit să stea acasă fiindcă ai lui copii, trei la număr, făceau școală toți de pe telefonul lui. Cam cum credeți că făceau copiii școală? Au șanse egale cu ceilalți?

Vin politicienii și se gândesc la un model din ăsta frumos, drăguț, dar lucrurile sunt mult mai grave decât atât. Deocamdată, politicienii sunt fascinați doar de măsurile care pot avea un efect oarecum imediat, ca să se mândrească cu el. În educație, reformele autentice se observă după 10, 20 de ani de la implementarea unor măsuri. Cine să se implice? Nu vrea niciunul. Ne dăm peste cap ca să vedem reforme peste zece ani? Cu noi ce se întâmplă? Ei trebuie să facă ceva acum, repede, ca să aibă motive de mândrie”, a conchis sociologul și analistul politic Alfred Bulai. 

Conform datelor prezentate de Eurostat în 2020, România a avut cea mai mică investiţie în educaţie din Uniunea Europeană. Sectorul educaţional este în permanenţă subfinanţat. La nivelul statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), investiţia per elev per ciclu de studii primare a fost în 2016, în medie, de 8.470 de dolari (OECD (2019). În România, aceeaşi investiţie, în acelaşi an, a fost, în medie, de 1.274 de dolari, rezultând că investiţia în studiile primare în România este de 6,6 ori mai mică decât media din statele membre OCDE, a arătat deputatul Beniamin Todosiu.