Ion Țiriac a uitat două Ferrari într-un garaj, vreme de zece ani

Cu o avere estimată la 1,3 miliarde de euro, Ion Țiriac își permite să-și satisfacă hobby-uri dintre cele mai costisitoare. Omul de afaceri deține o flotă de avioane evaluată la 120 de milioane euro și o impresionantă colecție de mașini. El are în garaje în jur de 400 de automobile de lux, cam câte perechi de pantofi are o diva. De aceea, este de așteptat ca miliardarul să mai uite de unele dintre ele.

Și chiar s-a întâmplat.

Omul de afaceri a povestit cum a uitat, vreme de zece ani, două automobile Ferrari într-un garaj din Germania. Țiriac și-a amintit de cei doi bolizi, estimați la aproximativ un million de euro fiecare, când l-au notificat proprietarii garajului. Omul de afaceri nu a părut prea afectat de acest lucru, ca și cum ar fi fost ceva obișnuit.

„Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți?”, a spus Ion Țiriac, citat de Digisport.

Ion Țiriac a uitat cele două Ferrari la garaj

Ion Țiriac a povestit cum a achiziționat cei doi bolizi și, mai ales, cum au rămas timp de zece ani într-un garaj, în uitare.

„Eram la Monte Carlo, la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F 40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul. Ceea ce am și făcut după vreo două luni”, a povestit Ion Țiriac, conform sursei citate.

Apoi, pentru că nu avea unde să le țină, omul de afaceri le-a dus într-un garaj din Munchen, Germania. Iar aici, Ion Țiriac a uitat, vreme de zece ani, de cei doi bolizi Ferrari.

„După vreo zece ani, mă sună ăia: «Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?». Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager”, a explicat miliardarul.

Cum după zece ani în garaj, fără a fi întreținute, mașinile nu mai arătau ca în momentul achiziției, miliardarul le-a scos la vânzare.

„Vă dați seama că după 10 ani de zile, ținând o mașină într-un garaj, automat trebuie să îi dai motorul jos, să începi să îl reface. Le-am vândut într-o clipită cam cu jumătate din banii pe care îi dădusem pe ele”, a mai povestit Ion Țiriac.