Ion Iliescu își lansează volumul: "Destinul unui om de stânga. Amintiri".

Ion Iliescu își lansează volumul: "Destinul unui om de stânga. Amintiri".

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu îşi lansează, astăzi, volumul "Destinul unui om de stânga. Amintiri".

''Este istoria unei dezamăgiri personale - cea faţă de eşecul utopiei comuniste, care a sfârşit într-o dictatură întunecată - dar şi cea a unei salvări prin punerea în serviciul binelui public, al cetăţenilor şi al interesului naţional. Este o carte a unor înfrângeri pe care forţa morală şi intelectuală a omului politic le-a transformat în victorii: împotriva nedreptăţii, împotriva dictaturii, împotriva scepticismului şi a ostilităţilor de tot soiul. Amintirile lui Ion Iliescu nu sunt un auto-elogiu, ci o rememorare senină, menită să ofere cititorilor mărturia unei vieţi puse în serviciul societăţii, al binelui general, al unor idealuri umaniste'', se arată într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Despre cartea, fostul şef de stat spune că redă istoria condensată a vieţii de peste opt decenii a unui om de stânga.

"În carte este redată istoria condensată a vieţii de peste opt decenii a unui om de stânga. O viaţă marcată de evenimente extreme, într-un secol despre care s-a spus că a fost unul scurt. Scurt, dar dens, şi sigur nu banal, şi nici liniştit. S-au născut şi au murit imperii, ideologii, utopii, visuri şi coşmaruri. Cu generaţia mea, istoria nu a fost clementă, indiferent de care parte a baricadei ne-am aflat. Când eşti prins în vârtej, nu poţi sta cu braţele încrucişate, de dragul obiectivităţii. Trebuie să alegi. Eu am ales să fiu la stânga, iar citind această carte veţi înţelege de ce", subliniază Ion Iliescu în prezentarea cărţii.

Lansarea volumului şi sesiunea de autografe vor avea loc la Biblioteca Centrală Universitară ''Carol I'' (str. Boteanu nr. 1, sector 1, Bucureşti), de la ora 17,00.  Lansarea va fi moderată de Ionuţ Vulpescu