EVZ Special
Special
Ion Iliescu, 3.846 de zile la conducerea României. De la Revoluție la dosare penale
Ion Iliescu și Petre Roman. Sursa foto: Wikipedia
Din cuprinsul articolului
Ion Iliescu a fost președintele României în trei mandate distincte: 1990–1992 (interimat și primul mandat constituțional), 1992–1996 și 2000–2004. În total, Iliescu a stat 3.846 de zile la conducerea României.
A fost un personaj central al tranziției postcomuniste, implicat în marile decizii ale statului, dar și în cele mai controversate episoade ale istoriei recente – de la mineriade, la dosarele penale ale Revoluției și Mineriadei.
După Revoluția din 1989: Iliescu și noua ordine politică
După căderea regimului Ceaușescu, Ion Iliescu a devenit membru fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN), structura care a preluat puterea în decembrie 1989. FSN s-a prezentat inițial ca un organism de tranziție, care urma să organizeze primele alegeri libere și apoi să se autodizolve. Însă, în ianuarie 1990, FSN a decis să se transforme în partid politic și să participe la alegeri – decizie care a generat proteste masive și tensiuni sociale.
Iliescu a rămas lider al FSN și a supravegheat metamorfoza acestei formațiuni în Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), ulterior Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și, în cele din urmă, Partidul Social Democrat (PSD).
Sursa foto: Arhiva EVZ
Sub influența evenimentelor dramatice din anii ’90, cum au fost mineriadele, Iliescu a evoluat de la un susținător moderat al Perestroikăi la o poziție social-democrată pro-occidentală. Cu toate acestea, mulți critici au remarcat caracterul ambiguu al politicilor FSN și au denunțat păstrarea unor reflexe autoritare din epoca comunistă.
Istoricul Florin Poenaru afirma că formațiunea condusă de Iliescu a fost „partidul capitaliștilor locali și nu al proletariatului industrial”.
Interimatul
În decembrie 1989, Ion Iliescu a fost numit președinte interimar al României de către Frontul Salvării Naționale, conducând un guvern provizoriu cu Petre Roman prim-ministru. În ianuarie 1990, FSN a anunțat că va deveni partid politic, ceea ce a provocat proteste ale partidelor istorice. Iliescu a reacționat chemând „clasele muncitoare” să apere noul regim de ceea ce a numit „forțele fasciste”. A urmat Prima Mineriadă, cu intervenția violentă a minerilor conduși de Miron Cozma.
Sursa foto: EVZ
La 13 februarie 1990, Iliescu a fost ales Președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională – o structură menită să gestioneze puterea executivă până la alegerile din mai. În acest cadru, a fost confruntat cu tensiunile interetnice de la Târgu Mureș, unde autoritățile au fost acuzate de pasivitate sau chiar complicitate.
Ion Iliescu a fost membru fondator al Uniunii Vatra Românească, o organizație naționalistă implicată în conflictul interetnic din 1990.
Mandatul real: 1990–1996
La 20 mai 1990, în primul scrutin prezidențial de după Revoluție, Iliescu a fost ales cu o largă majoritate, într-un singur tur. A urmat un mandat agitat, marcat de alte mineriade – inclusiv cea din septembrie 1991, care a dus la demisia lui Petre Roman.
În 1991, a fost adoptată prin referendum noua Constituție a României. La alegerile din 1992, Iliescu a fost reales cu 61% din voturi, într-un tur doi contra lui Emil Constantinescu. Campania electorală a fost caracterizată de manipularea televiziunii publice și de apeluri populiste. Sprijinul masiv a venit din zonele rurale și din rândul muncitorilor, potrivit unor analiști politici.
Pe plan intern, România a făcut pași timizi spre economia de piață, dar procesul a fost lent și dominat de interese de grup. Iliescu a beneficiat de sprijinul unui guvern condus de PDSR și susținut de partide naționaliste și neo-comuniste – alianță cunoscută drept „Patrulaterul Roșu”, denumită ulterior și „Pentagonala Roșie”.
În 1996, Iliescu a candidat pentru al treilea mandat, dar a fost învins în turul al doilea de Emil Constantinescu, candidatul Convenției Democrate din România.
În opoziție: 1996–2000
După înfrângerea din 1996, Iliescu a devenit senator de București și lider al grupului parlamentar PDSR din Senat. A fost reales președinte al partidului în 1997 și a cerut afilierea formațiunii la Internaționala Socialistă.
În 1999, a fost formată alianța electorală „Polul Social Democrației din România”, alături de PSDR și PUR. Tot în acel an, guvernul a adoptat o lege care prevedea privilegii speciale pentru foștii șefi de stat, ceea ce a stârnit o dispută publică cu fostul rege Mihai I. Iliescu a anunțat că refuză aceste privilegii, acuzând că legea fusese gândită în favoarea regelui.
Mandatul 2000–2004
În urma alegerilor din 2000, Ion Iliescu a revenit la Cotroceni, câștigând turul al doilea în fața lui Corneliu Vadim Tudor. A fost un vot marcat de dezamăgirea față de guvernarea precedentă și de lipsa unei alternative viabile pentru electoratul urban.
Guvernul Adrian Năstase a continuat reformele începute între 1996–2000. Sub președinția lui Iliescu, România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Un moment important al mandatului a fost înființarea „Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România”, condusă de Elie Wiesel. Raportul comisiei, asumat oficial de Iliescu, a devenit document de stat.
Drumul lui Iliescu după 2004
După 2004, Ion Iliescu a rămas activ în politică. A fost ales din nou senator și a revenit în fruntea grupului parlamentar al PSD. La alegerile interne din 2005, a pierdut președinția partidului în fața lui Mircea Geoană, dar în 2006 a fost numit președinte de onoare al PSD – un rol simbolic, creat special pentru el.
În cadrul campaniei „Mari români” de la TVR, Iliescu s-a clasat pe locul 71. A avut și apariții ocazionale în presă și în film (a apărut într-o scenă din Medalia de onoare). În 2019 a fost internat din motive cardiace.
În 2025, după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, l-a felicitat public pe Nicușor Dan pentru victoria împotriva lui George Simion.
Dosarul Mineriadei
Ion Iiescu. Sursa foto: arhiva EVZ
În iunie 2009, Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul Mineriadei din 13–15 iunie 1990. Era acuzat de infracțiuni grave: genocid, complicitate la tortură, tratamente neomenoase. În 2015, a fost din nou pus sub urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității. Pe 13 iunie 2017 a fost trimis în judecată, alături de alți foști lideri politici. Procesul a fost suspendat în pandemie și, în decembrie 2020, dosarul a fost retrimis la Parchet pentru refacerea rechizitoriului.
Dosarul Revoluției
La 9 aprilie 2019, Ion Iliescu a fost trimis în judecată și în dosarul Revoluției din 1989, alături de Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus. Pe 24 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Pe 25 octombrie 2023, Curtea de Apel a confirmat legalitatea probelor. La 14 iunie 2024, Înalta Curte a admis contestațiile formulate de inculpați.
