Evenimentul Zilei > Actualitate > Ion Cristoiu lansează o ipoteză șocantă: Klaus Iohannis, suspectat că este ofițer al serviciului secret german
Ion Cristoiu lansează o ipoteză șocantă: Klaus Iohannis, suspectat că este ofițer al serviciului secret german

Ion Cristoiu lansează o ipoteză șocantă: Klaus Iohannis, suspectat că este ofițer al serviciului secret german

Ion Cristoiu a lansat pe blogul personal o ipoteză cu privire la legăturile primarului Sibiului, Klaus Iohannis, cu servicile secrete germane. "Și, totuși, Traian Băsescu a vorbit serios despre ofițerul acoperit sau a blufat? De marți, 9 septembrie 2014, de cînd Traian Băsescu a declarat că între candidații la Președinție există un ofițer acoperit al unuia dintre cele două servicii românești, amenințînd cu deconspirarea dacă respectivul nu-și trece în CV meseria de ofițer acoperit, presa noastră, mai ales prin televiziunile de știri, dar și clasa politică s-au angajat într-o vastă operațiune de tip Găsirea Elodiei: Cine e acoperitul? Nu s-a discutat aproape de loc despre rațiunea acestei acțiuni ieșite din comun, unică, dacă nu mă înșel, în istoria serviciilor secrete: Amenințarea cu deconspirarea venită chiar de la cel care e Șeful serviciilor secrete: Președintele Republicii", se arată scris pe blogul fondatorului ziarului Evenimentul Zilei.

Din cîte au putut sesiza cititorii acestei pagini, am căutat să abordez atît pe blog, cît și la Realitatea Tv, adevărata problemă:

Cea a amenințării cu deconspirarea din partea lui Traian Băsescu.

Am avansat următoarele ipoteze pe care vi le supun judecății dvs., cititorii acestui blog:

1. Nu există nici un ofițer acoperit. Traian Băsescu a lansat o fumigenă. În acest caz, se ridică întrebarea: Cum va ieși din încurcătură?

2. Printre candidați există un ofițer acoperit: Dacă respectivul nu se autodemască, cum îl va deconspira Traian Băsescu fără riscul de a încălca grav Legea? Vor confirma serviciile dezvăluirea lui Traian Băsescu?

3. Așa cum ziceam duminică seara la Jocuri de putere, e vorba de un joc operativ. La sugestia americanilor și cu sprijinul serviciilor, se încearcă scoaterea din joc a lui Klaus Iohannis, suspectat de a fi ofițer al serviciului secret german. Cum acest motiv nu poate fi invocat public, se folosește motivul ofițerului sau a fostului ofițer al unui serviciu secret român, scrie Ion Cristoiu pe blogul personal

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: