Klaus Iohannis: ”Plagiatul e hoție” I VIDEO

Klaus Iohannis: ”Plagiatul e hoție” I VIDEO

Președintele României a repetat de mai multe ori cu ocazia vizitei oficiale la Timișoara că persoanele publice care se fac vinovate de plagiat trebuie să plece din funcții. Klaus Iohannis a fost intransigent, și cere același lucru tuturor celor responsabili: cine plagiază trebuie să plece, pentru că plagiatul e o formă de hoție.

Oficialii Universității de Vest, care au cerut încă de săptămâna trecută reanalizarea tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, de către Școala Doctorală de la Facultatea de Drept din cadrul instituției, a comunicat într-un final faptul că mai trebuie așteptat pentru un răspuns pertinent. ”În cursul zilei de luni, 3 octombrie, Universitatea de Vest din Timișoara a primit punctul de vedere al Școlii Doctorale de Drept și a solicitat informații suplimentare pe care le așteaptă în zilele următoare. Înțelegem că Asociația Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a trimis către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Universitatea de Vest din Timișoara o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a doamnei Kovesi, sesizare care nu a ajuns încă la Universitate. În baza deschiderii către comunitate de care UVT dă dovadă în mod constant și a implicării pozitive în numeroase demersuri care țin de transparența și corectitudinea academică, Universitatea își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu orice instituție abilitată în vederea clarificării acestei situații”, a transmis Universitatea de Vest prin intermediul purtătorului de cuvânt.

Întrebat despre c ear trebuie săs e întâmple în cazul unui răspuns concret în acest sens, președintele Iohannis a declarat: ”Această chestiune trebuie lămurită de specialiști atunci când există o solicitare în acest sens. Am spus acest lucru și azi în alocuțiunea mea. Dacă o persoană publică a plagiat, trebuie să depășim situația și persoană respectivă trebuie să plece din funcția respectivă. La fel, și un profesor universitar, dacă se găsește că a plagiat, trebuie să plece de acolo. Asta este, indiferent de cum se numește persoana, și nu vreau să personalizam discuția pentru X, Y sau Z. Cine a plagiat, pleacă. Am discutat cu studenții și mi-au spus că sigur, plagiatul nu este problema cea mai mare a sistemului universitar. Plagiatul este o problemă mare a societății, e o formă de hoție. Și dacă vrem să construim o societate mai bună, cu o politică mai curată, mai transparența, atunci trebuie să fim foarte intransigenți. Cine a plagiat, pleacă. Punct. E foarte simplu. Dar și cine nu a plagiat trebuie să fie apărat de cei care știu să evalueze teza, și în timp foarte scurt să spună public că acea persoană nu a plagiat”.