Ioana Mihăilă a transmis un mesaj de Paște. Ministrul Sănătății încurajează românii să se vaccineze
- Radu Balaj
- 2 mai 2021, 09:44
Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a transmis un mesaj de Paște. Ioana Mihăilă încurajează la vaccinare și la respectarea măsurilor de prevenție și combatere a pandemiei COVID-19.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Sărbătorii Paştilor. Ioana Mihăilă îi încurajează pe români să respecte mai departe măsurile de prevenţie a infecţiei cu COVID-19 şi să meargă la vaccinare.
Al doilea Paște petrecut în condiții de pandemie
"Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie şi linişte. După un an întreg vă spun că înţeleg această dorinţă de a fi împreună. O resimt şi eu. O resimţim cu toţii. Vreau totuşi să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată.
Este al doilea Paşte pe care îl petrecem în aceste condiţii. Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-Cov-2 şi să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiţi-vă şi oferiţi cadou şansa revenirii la normalitate prin vaccinare", afirmă ministrul Ioana Mihăilă, în mesaj.
Centrele de imunizare sunt deschise chiar și în zilele de sărbătoare
Ministrul Sănătății adăugă că acele persoane care doresc să se vaccineze pot găsi deschise şi în aceste zile centrele de imunizare.
"Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi în acest efort de a reveni la viaţa de dinainte de pandemie şi vă urez Sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat!", mai spune ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă are o misiune deosebit de dificilă pentru gestionarea situației pandemice și de sănătate publică din românia în aceste vremuri atât de încrâncenate la nivel mondial. Ioana Mihăilă a devenit ministru al Sănătătții din România după demiterea fostului minstru Vlad Voiculescu de către premierul României Florin Cîțu în urma nemulțumirilor privind gestionarea crizei coronavirus.
Ioana Mihăilă reprezintă propunerea susținută de către formațiunea USR-PLUS și acceptată de către coaliția de guvernare din România. Actualul ministru al Sănătății este bihorean de origine și este un medic tânăr și renumit la nivel național.