Pericol de inundații. Hidrologii au emis două alerte de viituri

Pericol de inundații. Hidrologii au emis două alerte de viituri Inundaţii. Sursa foto: Arhiva EvZ

Mai multe județe din țară sunt în pericol de inundații. Hidrologii au emis avertizare de cod galben și una de cod portocaliu pentru următoarele ore.

Situaţia hidrometeorologică actuală, precum și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, îi îngrijorează pe hidrologi. Aceștia au emis o avertizare cod galben şi o avertizare cod portocaliu, valabilă în următoarele ore. Alertele de inundații vizează mai multe județe din România.

Pericol de inundații în România

Alertele de viitori au fost emise pentru zonele traversate de râurile din bazinele hidrografice Tisa, Someşul Mare, Someşul Mic, Crasna, Iza, Lăpuş, Tur.

Codul galben de inundații vizează intervalul 25.12.2023 ora 12:00 – 27.12.2023 ora 12:00. Conform INMH, sunt vizate mai multe localități. Acestea fac parte din bazinele hidrografice Tisa, pe sectorul aferent S.H Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş). De asemenea, în pericol de inundații se află și bazinele hidrografice Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj),

Ne puteți urmări și pe Google News

Zonele expuse viiturilor

Alertele au fost emise și pentru Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş). Totodată, zona Arieşului este vizată prin bazinul amonte S.H. Câmpeni  Alba), Bistriţa (afluent al râului Siret) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ), arată INMH.

Pericol de inundații. Hidrologii au emis două alerte de viituri

Inundații. Sursa foto: arhiva EVZ

Cod portocaliu de inundații

Având în vedere situația meteorologică actuală, hidrologii au emis și o alertă de cod portocaliu. Aceasta expiră pe marți, 26 decembrie, la  ora 12:00.

Avertismentul este valabil pentru bazinele hidrografice: Tisa, sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, bazinul superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin aval Ac. Călineşti Oaş (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud).

Mai mult, hidrologii spun că inclusiv afluenții mici ai acestor râuri ar putea fi în pericol de inundații.

„Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţii de grad inferior ai râurilor”, au transmis hidrologii.

Prognoza meteo pentru următoarele ore arată că vor fi înregistrate ploi slabe, pe arii restrânse. Vremea se menține la fel de caldă și în cea de a treia zi de Crăciun.