Întoarcerea lui Saakașvili în Ucraina reaprinde lupta politică

Întoarcerea lui Saakașvili în Ucraina reaprinde lupta politică

Politicianul apatrid Mihail Saakașvili, rămas fără cetățenia georgiană și cea ucraineană, a intrat cu forța, duminică, în Ucraina, cu ajutorul a sute de susținători

Gestul fostului președinte georgian re deschide lupta politică și legală cu vechiul său aliat, transformat în rival, președintele ucrainean Petro Poroșenko.

L-a înfuriat pe Poroșenko

La doar câteva ore după întoarcerea pe teritoriul ucrainean, „Misha” a aprins spiritele politicienilor antiguvernamentali din Ucraina, promițând „o opoziție democratică unită” și l-a înfuriat pe Poroșenko , care ar putea ordona arestarea sau deportarea lui. Lui Saakașvili, devenit cetățean ucrainean și numit guvernator al regiunii Odesa acum doi ani, i-a fost retrasă cetățenia în luna iulie și i s-a interzis intrarea în țară.

„Ne-au luat pe sus și neau cărat în Ucraina”, a mărturisit ulterior Saakașvili despre pătrunderea sa cu forța pe teritoriul ucrainean.

Poroșenko și-a anunțat, a doua zi, nemulțumirea și a declarat că Saakașvili a comis o infracțiune ce trebuie anchetată de autorități. „Aceasta este o problemă de securitate națională, indiferent cine trece ilegal granița, fie că este vorba despre militanții din est sau politicienii din vest”, a spus el. 

Inculpat în Georgia

Autoritățile ucrainene ar putea să-l extrădeze pe Saakaș vili în Georgia, unde ar fi judecat pentru abuz de putere, acuzații motivate politic, spune fostul președinte. În Ucraina va începe o saga în justiție, pentru că Saakașvili va contesta orice decizie de arestare, ca și revocarea cetățeniei, atât în tribunalele din Ucraina, cât și în cele internaționale. Va fi, desigur și o luptă politică, pe viață și pe moarte. Înainte de a i se anula pa șaportul ucrainean, Saakaș vili și partidul său aveau 2% în sondajele de opinie, acum a devenit celebru și situația s-ar putea schimba.

Front comun al opoziției

Valentin Nalyvaichenko, fost șef al serviciului secret ucrainean, acum politician de opoziție, a declarat că el, fostul premier Iulia Timoșenko și Mihail Saakașvili vor crea „un front comun al opoziției democrate” și vor organiza proteste în toată țara.

Mustafa Nayyem, parlamentar reformist, care a fost alături de Saakașvili în mare parte a timpului, a precizat: „Misiune îndeplinită: Saakașvili este în Ucraina, dar construirea unei coaliții a opoziției va fi dificilă”

Vechi prieteni

Saakașvili și Poroșenko au fost colegi la Universitatea din Kiev, la sfârșitul anilor 1980, și au devenit aliați politici în 2015, când fostul lider georgian a fost numit guvernator al regiunii Odesa. În noiembrie 2016, cei doi au intrat într-un conflict deschis, după ce Saakașvili l-a acuzat pe președinte că blochează eforturile de stopare a corupției. Poroșenko neagă că ar fi luat măsuri motivate politic și spune că Saakașvili a omis să scrie în cererea de obținere a cetățeniei că este inculpat penal în țara sa natală, Georgia. Aflat în SUA când i s-a interzis întoacerea, Saakașvili spunea: „Mă voi întoarce în Ucraina pe uscat, pe mare sau prin aer”, ceea ce a și făcut. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News