Update. Întâlnire de urgență la Vila Lac. Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă
- Mihnea Talau
- 28 octombrie 2021, 20:11
Premierul desemnat Nicolae Ciucă împreună cu conducerea PNL se vor întâlni, joi, la ora 20.00, la Vila Lac, cu preşedintele Klas Iohannis, sosit de urgență din vizita din Egipt. Semnale lansate de la USR și PSD.
UPDATE 2:
Lista miniștrilor propuși pentru Guvernul Ciucă:
Miniștrii PNL:
- Ministerul Apărării Naţionale: Simona Cojocaru
- Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
- Ministerul Finanțelor Publice: Dan Vîlceanu
- Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode
- Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu
- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan
- Ministerul Energiei: Virgil Popescu
- Ministerul Agriculturii: Daniel Constantin
- Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
- Ministerul Transporturilor: Cristian Bușoi
- Ministerul Sănătăţii: Nelu Tătaru
- Ministerul Justiției: Cătălin Predoiu
- Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizăzii: Pavel Popescu
- Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Florin Roman
Miniștrii UDMR:
- Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene: Hegedus Csilla
- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației: Cseke Attila
- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna
- Ministerul Tineretului și Sportului: Novak Eduard.
Update:
În urma întâlnirii, potrivit unor surse liberale s-a stabilit ca Guvernul Ciucă să fie unul minoritar, format de PNL și UDMR.
Practic, USR a rămas în afara jocului și este de presupus să nu voteze în Parlament guvernul minoritar. O astfel de atitudine a fost, deja, anunțată de PSD.
Pentru învestirea Guvernului Ciucă este nevoie de 234 de voturi. PNL și UDMR se mai bazează pe cel mult 158 de voturi, după ce Ludovic Orban și mai mulți apropiați ai săi din parlament au părăsit grupul liberal.
Știrea inițială:
Premierul desemnat trebuie să vină în Parlament, sâmbătă, cu programul de guvernare şi cu lista Guvernului, iar negocierile bat pasul pe loc. Potrivit news.ro, președintele a convocat de urgență această ședință, discuțiile cu partidele ale premierului desemnat fiind într-un evident impas.
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a avut la dispoziţie 10 zile pentru a strânge o majoritate în Parlament, care să îi voteze Guvernul, el având discuţii atât cu USR cât şi cu PSD.
Liberalii spun că mandatul a rămas acelaşi, un guvern minoritar, PNL-UDMR, care trebuie să fie susţinut de parlamentarii de la toate partidele în Parlament, pentru că PNL deja a făcut o concesie renunţând la varianta Florin Cîţu premier.
Ciucă a transmis chiar şi un apel de armistiţiu politic către toate partidele din Parlament, fără vreun succes.
USR și PSD trimit semnale guvernului Ciucă
USR își dorește refacerea coaliţiei de guvernare, cu aceeaşi structură a Guvernului dar cu condiţii clare privind relaţia dintre parteneri, în timp ce PSD a anunţat, astăzi, prin vocea lui Marcel Ciolacu, că românii încep să îşi piardă răbdarea şi este nevoie să se ajungă la o soluţie.
Ciolacu a spus că PSD nu este împotriva unui guvern de tehnocraţi, cu mandat limitat, până la primăvară.
PNL pregătește guvernul minoritar cu UDMR, căruia i-ar ceda Ministerul Fondurilor Europene
LIberalii pregătesc un Cabinet minoritar, cu miniştri doar de la PNL şi UDMR şi ar da Ministerul Fondurilor Europene UDMR-ului, la solicitarea acestui partid.
Pe lângă actualii miniştri, Raluca Turcan, Virgil Popescu, Sorin Cîmpeanu, Bogdan Aurescu şi Lucian Bode, la ministerul Agriculturii ar putea fi propus Daniel Constantin. În Guvern mai sunt vehiculate nume precum Nicoleta Pauliuc( Apărare), Iulia Scîntei şi Cătălin Predoiu (Justiţie), Cristian Buşoi şi Robert Sighiartău (Transporturi).
Calculele din Parlament arată că PNL şi UDMR, împreună cu minorităţile, strâng împreună doar 178 de voturi, pentru învestirea Guvernului fiind necesare 234 de voturi.