Inspecția Judiciară anunță verificări după documentarul Recorder. Rezultatele, prezentate în zilele următoare
- Maria Dima
- 14 decembrie 2025, 18:07
Sursa foto: Facebook/Inspecția judiciarăInspecția Judiciară a anunțat duminică faptul că efectuează verificări în urma materialului de presă publicat de Recorder, precum și ca urmare a sesizărilor formulate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit instituției, o parte dintre elementele prezentate în documentar s-au aflat deja în atenția Inspecției Judiciare.
„Având în vedere materialul de presă publicat de recorder.ro, precum şi sesizarea secţiilor CSM, Inspecţia Judiciară efectuează verificări în conformitate cu atribuţiile legale. Facem precizarea că o parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră, un rezumat al acestor activităţi urmând a fi prezentat în zilele următoare. Invităm pe toţi cei interesaţi să aştepte rezultatul verificărilor”, a transmis Inspecția Judiciară.
CSM a sesizat Inspecția Judiciară

Sursa foto: Arhiva EVZ
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat vineri că a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu aspectele semnalate în materialul difuzat de Recorder.
„Faţă de aspectele difuzate public în mass-media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder”, se arată într-un comunicat al Secției pentru judecători a CSM.
Verificări anunțate și de Secția pentru procurori a CSM
Anterior, Secția pentru procurori a CSM a anunțat, joi, că va efectua verificări în legătură cu acuzațiile formulate de mai mulți magistrați în documentarul Recorder. Documentarul realizat de Recorder prezintă declarațiile mai multor procurori și judecători, unii cu identitatea protejată. Potrivit acestora, conducerea Curții de Apel București ar fi schimbat în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție.
Printre dosarele menționate în material se numără cele care îi vizează pe Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.