Pe un ponton, chef ca-n povești, de-o zi și o noapte. În capul mesei unul dintre cei mai vocali parlamentari, ajuns acolo în ținuta cu care prestase în Casa Poporului.

După vreo 24 de ore de dă-i cu whyski, dă-i cu țuică, dă-i cu vin și pelinul cel mai fin, ca să meargă bucatele, alesul poporului se ridică să-și dezmorțească oasele.

Deodată, pe nepusă masă, picioarele i se înmoaie, căci despre mintea unui parlamentar român nici nu-mi permit să gândesc că n-ar fi vreodată trează.

Și, bâldâbâc în apă!

Comesenii sar să-l salveze. Unii intră în apă și, cu chiu, cu vai, îl extrag pe omul nostru din nămolul în care se afunda văzând cu ochii.

Cu mintea, cum spuneam, cât de cât trează, care sunt primele vorbe ale salvatului, plin de noroi ca porcul, după ce se vede în siguranță pe mal?

  • Insigna de parlamentar o mai am?

Din respect pentru doamnele care, poate, citesc, nu o să reproduc ce a fost la gura salvatorilor. Vă dați seama că numai de cuvinte respectuoase n-au avut parte… Și el, și insigna!

Pentru blestemata asta de insignă de parlamentar, mii dintre posesorii de cetățenie română n-au precupețit niciun efort ca să jecmănească finanțele statului din care se îndestulează cu asupra de măsură și să pună pe butuci țara, pe care, plini de ei, chipurile, o reprezintă.

Pentru ca să-și agațe în piept tinicheaua au bombardat cu pomeni peste pomeni populația, pe care tot ei o sărăciseră.

Au dat orice le-a trecut prin cap, că doar nu dădeau de la ei.

Au mărit pensii, au inventat unele speciale, au scos din căciulă, mai ceva ca Iosefini, sporuri de-ți stă mintea în loc, au făcut instituții peste instituții, la cele existente au extins organigramele, că, deh, și sinecurile tot dumnealor le fac cadou.

Au mers până acolo încât au făcut praf organizarea administrativ-teritorială a țării, avansând niște sate amărâte la rang de comune, cu aparatele bugetare de rigoare.

Când cineva ajuns la guvernare le spune că sacul e gol și nu prea mai are cine să pună în el, că au pensionat oameni tocmai buni de muncă chiar și la vârsta de 40 de ani, cei din opoziție sar de fund de parcă le-ar fi intrat un ardei iute, nu un morcov.

De exemplu, nu mai devreme decât vineri, președintele PSD Marcel Ciolacu era roșu de furie că Guvernul Câțu s-ar fi angajat în fața Comisiei Europene să desființeze pensionarea anticipată.

Marcel cel Roșu, și de la furie și de la neocomunism, poate fi de înțeles că-și dorește o țară numai de pensionari, că ei sunt cei care bagă în urne ca orbii voturi pentru PSD.

De neînțeles pentru Marcel cel Roșu este că, dacă toți românii vom fi pensionari la 40-50 de ani, marțienii nu ne vor plăti pensiile în veacul vecilor.

Când își lustruiește dimineața insigna de parlamentar, ca să sclipească de să ia ochii electoratului, poate se gândește de unde vor veni banii, dacă marțienii sunt așa ai dracului de zgârciți cu harnicii români…

Că marxiștii, în frunte cu comuniștii, fac orice numai să se cocoațe pe spatele poporului, dovadă stă și cazul ministrului Gheorghe Gheorghiu Dej care în mai 1945 a înaintat spre promulgare Regelui Mihai un Decret-Lege prin care i se restituiau uzinele lui Malaxa.

Povestea este AICI, pe Evenimentulistoric.ro.

Că în 1948 i le-a naționalizat tot Dej, e tot o facere de bine comunistă.