Câți bani au strâns românii în Pilonul II de pensii. Peste un milion de persoane au economisit
- Bianca Ion
- 4 iunie 2026, 08:31
Pensii. Sursă foto: AI
- Câți bani au strâns românii în Pilonul II de pensii
- Peste un milion de români au acumulat economii în Pilonul II de pensii
- Fondurile au continuat să crească și în 2026
- Reguli noi pentru retragerea banilor acumulați
- Aproximativ 95% din activele administrate prin Pilonul II de pensii sunt investite în România
- Specialiștii avertizează asupra presiunii asupra sistemului public de pensii
Pilonul II de pensii a depășit pragul de 43 de miliarde de euro în active administrate pentru 8,5 milioane de participanți, după 18 ani de funcționare. Datele prezentate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România arată că valoarea conturilor a continuat să crească și în 2026, în timp ce câștigul net acumulat de participanți a ajuns la aproape 18 miliarde de euro.
Câți bani au strâns românii în Pilonul II de pensii
Pilonul II de pensii private obligatorii a generat, în perioada 20 mai 2008 – 22 mai 2026, un câștig net de 93,4 miliarde de lei, echivalentul a 17,8 miliarde de euro, potrivit calculelor prezentate de APAPR pe platforma dedicată sistemului. După 18 ani de funcționare, activele nete administrate de fondurile de pensii private au ajuns la 228 de miliarde de lei, aproximativ 43,5 miliarde de euro, în numele a 8,5 milioane de români înscriși în sistem.
În aceeași perioadă, fondurile au încasat contribuții brute totale de 141,8 miliarde de lei și au efectuat plăți de aproximativ 7,2 miliarde de lei către circa 335.000 de beneficiari și moștenitori. Diferența dintre contribuțiile acumulate, activele administrate și sumele deja plătite reprezintă câștigul net obținut pentru participanți, respectiv 93,4 miliarde de lei.
Potrivit APAPR, randamentul mediu anual înregistrat de fondurile de Pilon II a fost de 8,6%, peste nivelul mediu al inflației din aceeași perioadă, estimat la aproximativ 4,8% pe an.
Peste un milion de români au acumulat economii în Pilonul II de pensii
Cele șapte fonduri de pensii private administrează în prezent economiile a 8,5 milioane de participanți. Dintre aceștia, peste 4,6 milioane contribuie lunar cu 4,75% din venitul brut, sumă care reprezintă o parte din contribuția de asigurări sociale.
Conform estimărilor APAPR, peste un milion de români au acumulat în conturile individuale sume care depășesc 60.000 de lei. De asemenea, aproximativ 360.000 de participanți au depășit pragul de 100.000 de lei.
Asociația oferă și exemplul unui participant cu salariu mediu și contribuții constante încă de la începutul sistemului, care are în prezent în cont peste 60.000 de lei, valoare care s-ar fi dublat în ultimii trei ani. Datele mai arată că activele Pilonului II reprezintă aproximativ 11% din Produsul Intern Brut al României și constituie al doilea cel mai important activ financiar al populației, după depozitele bancare.

pensionari. Sursa foto: Freepik
Fondurile au continuat să crească și în 2026
Primele luni ale anului au adus noi creșteri pentru fondurile de pensii private. Potrivit datelor APAPR, în perioada ianuarie – 22 mai 2026, randamentele fondurilor s-au situat între 7% și 10%. Evoluția s-a tradus printr-un câștig net de 18,1 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 3,5 miliarde de euro, înregistrat doar în primele cinci luni ale anului.
Asociația arată că această evoluție a avut loc pe fondul revenirii piețelor financiare după perioade marcate de volatilitate și incertitudini generate de contextul economic și geopolitic internațional.
În prezent, peste 1,75 milioane de români își verifică online conturile de pensie privată. De la lansarea sistemului și până în prezent, fondurile de pensii au transmis aproximativ 115 milioane de scrisori anuale de informare către participanți. Potrivit datelor prezentate de APAPR, lungimea cumulată a documentelor expediate este estimată la aproximativ 58.000 de kilometri.
În același timp, doar 1,5 milioane de participanți au ales să primească informările exclusiv în format electronic, în timp ce restul continuă să primească documentele în format fizic.Pilonul II de pensii
Reguli noi pentru retragerea banilor acumulați
De anul trecut au intrat în vigoare modificări privind modalitatea de plată a sumelor acumulate în Pilonul II de pensii. Astfel, beneficiarii pot retrage imediat cel mult 30% din valoarea acumulată, iar diferența este plătită lunar, pe o perioadă care poate ajunge la opt ani. Noua reglementare a generat reacții în rândul participanților.
„Dacă suntem restricționați în a ridica progresiv sume mici, nu știu cum ne va ajuta pe noi cu adevărat. Era ok ca acești bani să fie ai noștri și să putem hotărî ce putem face cu ei", a mai spus Mihaela Tomescu pentru Observator.
La rândul său, Gerke Witteveen, CEO al unui fond de pensii, a explicat scopul sistemului.
„O pensie e un venit regulat pe o perioadă mai lungă. Acesta este scopul sistemului de pensii", consideră Gerke Witteveen, CEO fond de pensii.
Aproximativ 95% din activele administrate prin Pilonul II de pensii sunt investite în România
Datele sistemului arată că aproape două treimi din bani sunt plasate în titluri de stat, iar peste un sfert sunt investiți în companii listate la Bursa de Valori București. Reprezentanții industriei consideră că fondurile de pensii private au devenit printre cei mai importanți investitori instituționali din economia românească.
„Rezultatele investiționale au adus o acumulare mai mare în fond și deja a devenit un activ important, de luat în seamă. Poate că asta a adus un interes crescut”, a precizat Anne-Marie Mancaș, CEO fond de pensii pentru sursa citată anterior.
Specialiștii avertizează asupra presiunii asupra sistemului public de pensii
Reprezentanții industriei susțin că rolul economisirii private va deveni tot mai important în următorii ani.
„Presiunea pe sistemul public e enormă. Știu că mulți dintre cei care acum lucrează se gândesc că pensia e departe și e mult până atunci. Nu cred că e bine să fim o povară pentru copii sau să constatăm că nu ne ajung bani nici pentru medicamente", a explicat Cristian Pascu.
Potrivit estimărilor prezentate, în următorii 15 ani pensia de stat ar putea reprezenta aproximativ 30% din ultimul salariu al unui angajat. În pofida perioadelor dificile traversate de economie în ultimii ani, inclusiv pandemia, războiul din Ucraina, inflația ridicată sau tensiunile din Orientul Mijlociu, sistemul de pensii private a continuat să se extindă. Datele prezentate de APAPR arată că toți indicatorii relevanți ai Pilonului II se află în prezent la niveluri record, consolidând rolul acestuia în sistemul de pensii din România.