Înșelăciuni cu investiții crypto pe WhatsApp și Telegram

Înșelăciuni cu investiții crypto pe WhatsApp și TelegramASF. Sursa foto: Facebook

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează publicul cu privire la o nouă schemă de înșelăciune desfășurată pe aplicațiile de mesagerie WhatsApp, Telegram și alte rețele sociale.

ASF trage un semnal de alarmă

Sub pretextul unei comunități educaționale și investiționale, escrocii creează grupuri aparent active, în care activitatea este generată artificial prin conturi automate (bots).

„Această schemă frauduloasă se bazează pe crearea unor grupuri aparent active pe respectivele platforme, unde activitatea intensă este simulată (...) iar mesajele de recrutare sunt diseminate pe scară largă prin reţele sociale şi aplicaţii de mesagerie”, avertizează ASF.

În aceste grupuri, participanții sunt ademeniți de presupuşi „mentori”, „antrenori” sau „consilieri în investiţii crypto” care oferă sfaturi de tranzacționare și „promit câştiguri garantate”.

Victimele sunt îndemnate să investească inițial sume mici, fiind apoi motivate să aducă prieteni sau membri ai familiei în schimbul unor recompense. Activitatea frauduloasă este întreținută prin afișarea unor clasamente false și premii fictive, pentru a spori iluzia unei comunități de succes.

Telefon

Sursa foto: Pixabay

 Cum funcționează frauda

Participanții sunt convinși să achiziționeze criptomonede și să le transfere într-un presupus „cont de tranzacţionare” gestionat de o firmă care se prezintă drept autorizată.

Platforma falsă afișează tranzacții aparent profitabile, pentru a induce sentimentul de încredere și pentru a stimula investițiile repetate. Însă, la momentul retragerii fondurilor, victimele sunt puse în fața unor taxe false, cum ar fi comisioane, taxe anti-spălare de bani (AML) sau impozite inventate. ASF subliniază că „acestea nu conduc niciodată la restituirea sumelor investite”, iar victimele pierd integral banii.

 Recomandările ASF

Pentru a preveni victimizarea, ASF a emis o serie de recomandări clare pentru utilizatorii platformelor sociale și de mesagerie: „Întrerupeţi imediat orice comunicare cu persoanele implicate şi refuzaţi categoric orice solicitare de plată sau plată suplimentară”, transmite instituția.

De asemenea, este esențial să verificați legitimitatea firmelor de investiții consultând Registrul ASF, să nu oferiți date personale sau financiare, și să raportați grupurile suspecte pe WhatsApp sau Telegram. Autoritatea încurajează vigilența și raportarea cazurilor suspecte pentru a limita răspândirea acestei fraude.

ASF, instituție înființată în 2013, reglementează și supraveghează piețele de capital, asigurări și pensii private. În fața evoluției continue a escrocheriilor digitale, instituția își consolidează rolul de protector al investitorilor români.

Ne puteți urmări și pe Google News