Cum va arăta o zi de muncă în fabrică, în condiții de pandemie. Tot ce trebuie să știi

Cum va arăta o zi de muncă în fabrică, în condiții de pandemie. Tot ce trebuie să știi

Mai mulți constructori importanți din industria auto, cu fabrici în străinătate, dar și în România, au anunțat că își reîncep activitatea.

Totuși, în timp ce Ford și Dacia vor reîncepe producția în țară, SUD, un sindicat care îi reprezintă pe angajații Renault din Franța, a cerut personalului să nu revină la muncă înainte de 11 mai.

SUD, un sindicat care-i reprezintă pe angajaţii Renault de la fabrica Flins, de lângă Paris, a cerut personalului să nu revină la muncă înainte de 11 mai, susținând că este prea riscant pentru sănătatea muncitorilor, ţinând cont de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19).

Conducerea Renault a cerut angajaţilor să reînceapă activitatea la Flins din 28 aprilie, înaintea atenuării restricţiilor în Franţa, prevăzute pentru data de 11 mai. Oficialii Renault nu au dorit să comenteze informaţia.

Uzina din Flins, înfiinţată în 1952, produce modelele Zoe şi Micra, iar la 31 decembrie 2018 avea aproximativ 2.640 de angajaţi, conform site-ului Renault.

Săptămâna trecută, grupul auto Renault a anunţat că va relua producţia la trei fabrici din Franţa, la un nivel limitat.

În martie, compania a închis cele 12 uzine din Franţa, unde lucrează 18.000 de angajaţi, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Un purtător de cuvânt al producătorului auto francez a informat că reluarea producţiei "va fi foarte, foarte graduală", şi strict în linie cu cerinţele de sănătate stabilite de autorităţi. Mai multe unităţi vor fi redeschise în următoarele săptămâni, a precizat purtătorul de cuvânt.

Şi activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând de marţi, 21 aprilie, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Ford confirmă reluarea producţiei la uzinele din Germania, Spania şi România la data de 4 mai

Constructorul auto american Ford a confirmat marţi că intenţionează să reia activităţile de producţie la uzinele din Europa continentală în data de 4 mai, urmând ca uzinele din Marea Britanie să fie repornite ulterior, informează un comunicat de presă.

Ford a precizat că reluarea producţiei la 4 mai se va face în mai multe etape la uzinele de asamblare a vehiculelor din Saarlouis şi Koln din Germania, la uzina de asamblare a vehiculelor din Valencia, Spania, şi la uzina de asamblare precum şi la uzina de motoare din Craiova, România.

Producţia la uzina de motoare din Valencia va fi reluată la data de 18 mai, urmând ca reluarea operaţiunilor la uzinele de la Dagenham şi Bridgend din Marea Britanie să fie confirmată la o dată ulterioară.

La reluarea activităţii la aceste facilităţi, nivelul producţiei va fi unul mai mic decât cel normal, a subliniat Ford, urmând ca pe parcursul lunilor următoare să fie crescut în mod treptat. De asemenea, Ford va impune ca oricine intră în fabrică să poarte mască şi să îi fie verificată temperatura. Spaţiile de lucru au fost configurate pentru a permite păstrarea distanţei sociale.

"Trebuie să ne pregătim pentru un nou mediu după ce va trece vârful iniţial al pandemiei de coronavirus în Europa...Angajaţii noştri trebuie să ştie că luăm măsurile adecvate pentru a le garanta bunăstarea la locul de muncă", a declarat preşedintele Ford of Europe, Stuart Rowley.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat şi el săptămâna trecută că producţia de autovehicule de la Dacia şi Ford va reîncepe pe data de 4 mai.

Ford va relua, etapizat, producţia la Craiova, începând cu data de 4 mai

Ford a anunţat, marţi, reluarea graduală a producţiei de vehicule şi motoare la principalele sale uzine din Europa, începând cu data de 4 mai, uzina de la Craiova urmând să reia activitatea în mod etapizat, într-un singur schimb de lucru, atât în Secţia de Producţie Vehicule, cât şi în cea de Producţie Motoare.

Conform unui comunicat al Ford România, angajaţii vor fi anunţaţi de supervizorul/team leader-ul lor dacă este cazul să vină la muncă. Persoanele care nu vor veni la muncă vor rămâne în şomaj tehnic, în baza unei decizii formale.

"Compania a pregătit un pachet cuprinzător de măsuri, dar, mai presus de toate, face apel la simţul de responsabilitate şi disciplină al angajaţilor pentru buna şi corecta implementare a acestora", se menţionează în comunicat.

Astfel, angajaţii vor trebui să completeze zilnic un formular online de autoevaluare a sănătăţii pentru a se permite accesul în uzină. Acesta este un chestionar simplu privind starea de sănătate individuală. Dacă răspunsul este da la toate întrebările, angajatul poate veni la serviciu; dacă răspunsul este da la una (sau mai multe) dintre întrebări, angajatul nu poate veni la serviciu şi va primi informaţii suplimentare pe care trebuie să le urmeze.

Totodată, la fiecare poartă de acces, vor fi instalate dispozitive de scanare a temperaturii pentru a identifica persoanele care au febră. Pentru a-i proteja pe toţi cei care lucrează în uzina Ford Craiova, persoanelor cu o temperatură corporală ridicată nu li se va permite accesul în uzină.

De asemenea, angajaţii sunt rugaţi să păstreze o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de cei din jur şi să evite formarea unor grupuri mai mari de trei persoane şi sunt sfătuiţi să nu cumpere alimente neambalate. Cantinele din secţii, automatele, bucătăriile unde se prepară mâncarea şi facilităţile din zona de odihnă (frigidere, cuptoare cu microunde) nu vor fi puse în funcţiune. Cu toate acestea, chioşcurile din interiorul uzinei vor fi redeschise.

Întreg personalul din incinta companiei va fi obligat să poarte mască pe faţă şi, în plus, în anumite situaţii, o vizieră, pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiei în fabrică. Compania a suplimentat nu numai materialele de curăţare, dar şi frecvenţa acestor activităţi în întreaga fabrică, începând cu luna trecută. Angajaţilor li se va oferi, de asemenea, acces la materiale de curăţare corespunzătoare, pentru a se asigura că îşi pot păstra curate propriile zone de lucru şi că pot păstra o igienă personală corespunzătoare.

Compania a contactat furnizorii de transport interni şi externi şi le-a comunicat să asigure suficiente autobuze/tramvaie pentru transportul public, cât şi curse speciale suplimentare, deoarece este recomandat ca gradul de ocupare al mijlocului de transport să fie sub 50%. În cazul transportului personal, compania a recomandat deplasarea a cel mult două persoane într-o maşină: şoferul şi o persoană pe bancheta din spate, în partea opusă şoferului.

Comunicatul mai precizează că Ford va produce măşti de faţă pentru a fi utilizate în uzinele sale din toată Europa. Măştile de faţă furnizate de companie vor trebui purtate de oricine lucrează sau vizitează o unitate Ford, în conformitate cu protocoalele globale ale companiei.

"Prin fabricarea măştilor de faţă pentru uz propriu, compania contribuie la reducerea cererii din lanţurile de aprovizionare pentru echipamentele de protecţie personală care sunt necesare serviciilor medicale şi altor industrii. În plus, Ford Craiova produce propriile viziere, asigurând un nivel suplimentar de protecţie pentru unele operaţiuni din cadrul uzinei", precizează reprezentanţii companiei.

Angajaţii fabricii Ford de la Craiova au intrat în şomaj tehnic începând de pe data de 19 martie 2020, iar pe parcursul acestei perioade beneficiază de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază.