Începe marea vânătoare. SUA și Canada, terorizate de aceste colonii

Începe marea vânătoare. SUA și Canada, terorizate de aceste colonii

Viespile uriașe care ucid până la 50 de persoane pe an în Asia au invadat SUA și Canada. Oamenii de știință încearcă cu disperare să oprească răspândirea acestor  prădătoare care decimează coloniile de albine.

 

Viespile gigant asiatice au fost observate pentru prima dată în Statele Unite și Canada în 2019, stârnind panică printre membrii comunității științifice.

Insectele mari - poreclite „viespile criminale” - sunt native din climatul temperat și tropical din Asia de Est, unde ucid aproximativ 50 de oameni pe an.

Însă, din noiembrie 2019, au fost observate pe coasta de vest a Americii de Nord. Nu este clar cum au ajuns acolo.

Insectele au o punga cu venin care conține neurotoxină, capabil să provoace atât stop cardiac, cât și șoc anafilactic.

Apicultorul Conrad Bérubé a declarat pentru The New York Times că a fost atacat recent de un roi de  viespi ucigașe  pe insula Vancouver.

„A fost ca și cum mi-a fost introdus un fier inroșit în carne”, a declarat Bérubé, adăugând că a rămas sângerând în urma atacului.

Bérubé a fost înțepat de șapte ori și a avut norocul să fie în viață.

Entomologii sunt mai preocupați de faptul că ar putea ucide din populațiile de albine din America de Nord. Insectele sunt feroce și pot decima mii de albine în doar câteva ore.

În noiembrie trecut, un apicultor din statul Washington a găsit „mii și mii” de albine cu capul sfâșiat.

Viespile gigant asiatice cuibăresc în pământ în cea mai mare parte a anului, dar sunt cele mai active între iulie și noiembrie.

Acum, entomologii au declarat că „se angajează într-o vânătoare la scară largă a viespilor”, înainte să se reproducă și să se stabilească pe scară largă în America de Nord.

Ne puteți urmări și pe Google News