Începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Calendarul examenelor

Începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Calendarul examenelorSursa foto: Thomas Heß | Dreamstime.com

Evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep marţi, iar primii care vor susţine probele sunt elevii care termină clasa a II-a. Cei aflaţi la finalul clasei a IV-a vor susţine probele începând cu 16 mai, iar cei din clasele a VI-a din 24 mai.

Marți, 9 mai, începe Evaluarea Națională la clasa a II-a, cu proba scrisă la Limba română, potrivit calendarului oficial. În aceeași zi este organizată și proba scrisă la Limba maternă. Timpul de lucru pentru fiecare test este de 30 de minute, conform metodologiei.

Mai exact, potrivit Ministerului Educaţiei, marţi încep evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2022-2023. De asemenea, în comunicat se mai arată că rezultatele obţinute la evaluările naţionale nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei

Cum se face distribuirea testelor

În fiecare clasă, elevii vor fi așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite. Distribuirea testelor se va face controlat, după cum urmează: Testul nr. 1, Testul nr. 2 etc., până când fiecare copil și-a primit testul pe care trebuie să lucreze. Potrivit manualului de proceduri trimis de Ministerul Educației, dacă un elev este absent, testul corespunzător lui nu va fi distribuit. Se va continua distribuirea testelor, iar la final elevul va fi trecut „absent”.

De asemenea, calendarul prevede că primii care susţin aceste probe sunt elevii claselor a II-a, care marţi dau proba scrisă la Limba română/ Limba maternă. Miercuri ei vor avea proba de citit la Limba română/ Limba maternă, iar joi - cea la Matematică. Vineri este programată proba de scris şi citit la Limba română pentru minorităţile naţionale.

Pentru elevii claselor a IV-a, în 16 mai are loc proba la Limba română, în 17 mai - cea la Matematică şi în 18 mai - la Limba maternă. Elevii claselor a VI-a vor susţine în 24 mai proba la Limbă şi comunicare, iar în 25 mai la Matematică şi Ştiinţe ale Naturii.

Rezultatele la Evaluare Națională nu sunt publice și nu se trec în catalog

”Rezultatele obţinute la evaluările naţionale II, IV, VI nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin: elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune; informarea elevilor şi a părinţilor/a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate şi comunicarea către aceştia, dacă este cazul, a planurilor individualizate de învăţare”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Calendarul complet al Evaluărilor Naționale

Evaluarea națională de la clasa a II-a:

-Limba română scris — marți, 9 mai 2023 -Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023 -Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023 -Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023 -Matematică — joi, 11 mai 2023 -Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023

Sursa: edupedu.ro.