Ghidul privind simulările la Evaluarea naţională şi Bacalaureat a fost publicat. Ce reguli trebuie să respecte elevii
- Andra Puiu
- 16 martie 2023, 13:45
A fost publicat ghidul privind simulările examenelor la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ministerul Educației a transmis la ce oră trebuie să fie elevii prezenți în sălile de examen și ce se întâmplă cu notele obținute.
În documentul emis de Ministerul Educației se precizează că elevii vor putea intra în săli până cel târziu la ora 8:30. Toate probele încep la ora 9:00, iar începând cu această oră vor fi distribuite toate subiectele. Elevii din clasa a VIII-a vor avea timp două ore pentru a rezolva subiectele, iar cei din clasele terminale de liceu trei ore. Timpul începe să se scurgă din momentul în care a fost încheiată distribuirea subiectelor.
Simularea la Evaluarea Naţională are trei probe. Este vorba de cea la Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, exclusiv pentru elevii care aparțin minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, şi Matematică. Elevii care termină liceul vor susține simularea examenului de Bacalaureat, în funcție de profilul la care se află, la următoarele materii: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, în cazul elevilor de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.
Reprezentanții Ministerului Educației au transmis că simulările au drept scop familiarizarea elevilor cu regulile din timpul unui examen real. Lucrările vor fi corectate de profesori din unitățile de învățământ unde simulările s-au desfășurat. Ulterior, pot fi organizate ședințe cu părinții și dezbateri la nivelul clasei în timpul cărora elevii să înțeleagă ce au greșit. În același document se mai precizează că pot fi luat măsuri pentru ca performanțele școlare să fie îmbunătățite până la examenele din vară. Este important de precizat că notele pot fi trecute în catalog doar pe baza unei cereri făcute de elevi, informează Agerpres.
Calendarul simulării examenelor de Evaluarea Națională și Bacalaureat
Elevii din clasa a VIII-a din toată România vor fi cei care vor susține primele simulări din acest an. Ministerul Educației a fixat următorul calendar:
- 20 martie: Limba şi literatura română - probă scrisă;
- 21 martie: Matematică - probă scrisă;
- 22 martie: Limba şi literatura maternă - probă scrisă;
- 29 martie: comunicarea rezultatelor.
În ceea ce îi privește pe viitori absolvenți de liceu, simulările la examenul de Bacalaureat vor începe la finalul lunii martie. Ministerul Educației a programat toate probele astfel:
- 27 martie: Limba şi literatura română - probă scrisă;
- 28 martie: Proba obligatorie a profilului - probă scrisă;
- 29 martie: Proba la alegere a profilului şi specializării - probă scrisă;
- 30 martie: Limba şi literatura maternă - probă scrisă;
- 6 aprilie: comunicarea rezultatelor.