Încep lucrările la liniile de tramvai din București. Ce trasee STB se modifică
- Mădălina Sfrijan
- 5 iulie 2026, 13:27
Tramvai. Sursa foto: Facebook
În plin sezon estival, bucureștenii vor fi nevoiți să respecte noile reguli din trafic. Primăria Capitalei (PMB) anunță începerea lucrărilor la Lotul 7, pe traseul pe care circulă tramvaiul 44. Lucrările vizează o porțiune de 1,8 kilometri, care pornește de la Bulevardul Gheorghe Duca și continuă pe Strada Alexandru Ioan Cuza, Calea Griviței și Bulevardul Dinicu Golescu.
Tramvaiul 44 va circula pe traseu scurtat
Începerea lucrărilor de reabilitare va aduce schimbări și în programul de circulație al mijloacelor de transport public din zonă.
Mai multe linii vor avea traseele ajustate pe durata intervențiilor, pentru a permite desfășurarea șantierului. Potrivit Primăriei Capitalei, tramvaiul 44 va circula temporar pe un traseu mai scurt, între „Cartier Giulești” și „Gara Basarab”.
Modificări pentru mai multe linii de autobuz
Linia 105 va funcţiona ȋntre „Valea Oltului” şi „Şoseaua Nicolae Titulescu” pe un traseu modificat prin Strada Witting.
Liniile 123 și 162 vor funcționa pe aceleași trasee, cu reconfigurarea capătului de linie la „GARA BASARAB”.
Linia 178 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul către Complex Apusului prin Strada Witting.
Linia 182 va funcţiona ȋntre „Dragonul Roşu” şi „Gara de Nord” pe un traseu modificat.
Linia 282 va funcţiona ȋntre „Şoseaua Fundeni” şi „Gara de Nord” pe un traseu modificat.
Linia 610 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul către Șoseaua Panduri, prin Strada Witting.
Stații suspendate pe durata lucrărilor efectuate la liniile de tramvai. Anunțul făcut de PMB
Autobuzele liniilor 105, 123, 162, 178, N10 şi 610 vor efectua opriri ȋn staţia „Gara Basarab”, amplasată pe Şos. Orhideelor.
De asemenea, staţiile Gara Basarab şi Gara de Nord, amplasate pe Bd. Dinicu Golescu, se vor suspenda pe durata modificărilor.
Asta deoarece încep lucrări la rețeaua de apă și canalizare din zona Foișorului de Foc, fapt ce necesită întreruperea curentului electric în rețeaua de contact a troleibuzelor. Liniile 86 și 97, care sunt operate cu troleibuze cu autonomie, nu vor fi afectate”, anunță reprezentanții PMB.