Incendiu, soldat cu victime, la bordul unui feribot
- Simona Mătieș
- 29 decembrie 2014, 00:00
Nave și elicoptere au participat la operațiunea din Marea Adriatică, pentru evacuarea pasagerilor. Printre aceștia era și o româncă, ea fi ind salvată de un vas din apropiere.
Feribotul Norman Atlantic transporta pasageri de la Patras (Grecia) spre Ancona (Italia), iar incidentul a avut loc la circa 78 de km de insula Corfu. Potrivit informațiilor furnizate de MAE român, în urma verificărilor efectuate cu sprijinul MAI, un reprezentant al Departamentului Consular a reușit să o identifice și să poarte o discuție la telefon cu mama româncei. Aceasta a spus că fiica sa i-a comunicat, în cursul după-amiezii de ieri, că a fost salvată de o navă aflată în apropiere. Prin urmare, toate reprezentanțele diplomatice și consulare ale României, în Italia și Grecia, încercau, aseară, să afle locul în care a ajuns femeia.
Morți și răniți
O persoană a murit, alta a fost rănită, iar 131 de oameni fuseseră deja preluați de salvatori, cu bărcile din dotare.
Majoritatea celor de la bord erau greci, ceilalți fiind italieni, turci, albanezi, nemți, britanici. Misiunea de salvare s-a dovedit a fi extrem de dificilă din cauza condițiilor meteo, vizibilitatea fiind redusă din cauza ceții.
Echipaje din Italia și Albania au participat la operațiunea de salvare.
Unul dintre pasageri a declarat pentru postul grecesc de televiziune Mega: „Pe puntea inferioară, unde se află bărcile de salvare, pantofii noștri au început să se topească din cauza căldurii”. Soția unuia dintre bucătari a povestit că soțul ei i-a spus, la telefon: „Nu pot respira din cauza fumului, vom muri aici ca niște șobolani. Dumnezeu să ne apere!”.
Incendiul a izbucnit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în garajul feribotului, unde se aflau 222 de vehicule, şi s-a extins rapid pe vas. Cauzele declanşării incendiului nu sunt cunoscute.