Incendiu puternic la locomotiva unui tren. Pompierii au ajuns la fața locului

Incendiu puternic la locomotiva unui tren. Pompierii au ajuns la fața loculuiIncendiu. sursa foto: ISU Prahova

Incendiu puternic la locomotiva unui tren care transporta 19 vagoane pline cu țiței. Pompierii au ajuns la fața locului pentru a stinge focul. Incidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Supur.

Pompierii din Satu Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la generatorul de curent al unei locomotive a unui tren marfar. Vagoanele erau încărcate cu țiței și au fost decuplate. Locomotiva a luat foc la ieșirea din localitatea Supur a izbucnit în jurul orei 01.00.

Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje formate din 12 cadre militare. Locomotiva a fost decuplată de la restul garniturii de tren. Ea a fost trasă la o distanță de siguranță față de cele 19 vagoane, încărcate cu țiței. Oamenii legii au anunțat că au fost deteriorate mai multe componente electrice ale locomotivei.

Pompierii au transmis că incendiul s-ar fi produs în urma unui scurtcircuit la compartimentul de ventilare, potrivit Mediafax.

Incendiu puternic la locomotiva unui tren. Pompierii au ajuns la fața locului

Pompieri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Incendiu violent pe calea ferată

Un alt incendiu a izbucnit într-un tren de călători CFR. Acesta se afla la intrarea în stația Oradea Vest. Trenul cu două vagoane călătorea pe ruta Arad - Oradea. În tren erau aproximativ 20 de persoane. Autoritățile au anunțat că nu au fost victime și că pasagerii au fost scoși la timp.

„CFR Călători informează că în această dimineață la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3331 Arad – Oradea, fiind afectate ambele automotoare. Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat”, potrivit unui comunicat de presă.

La fața locului au sosit cinci echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Au fost aduse și două autospeciale tip ABROLL, o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă.

„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL , o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă”, precizează ISU Bihor.

Ne puteți urmări și pe Google News