Un număr de 38 de persoane au fost evacuate, două ajungând la spital, în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marţi la un restaurant din centrul municipiului reşedinţă, care este lipit de un bloc cu 120 de garsoniere, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, la faţa locului au intervenit cinci autospeciale, o autoscară şi patru ambulanţe. Incendiul s-a manifestat generalizat pe întreaga suprafaţă a restaurantului.

„Restaurantul se află lipit de un bloc de locuinţe cu un număr de 120 de garsoniere din care au fost evacuate un număr de 38 de persoane. Din acestea, au fost două persoane transportate la spital: o femeie de 19 ani intoxicată cu fum şi o femeie de 91 ani, imobilizată la pat”, a spus Chiriţă.

„Noroc că m-am trezit să mă duc la baie. Am simțit miros de fum. Apoi, au venit polițiștii și ne-au evacuat. Zona este foarte aglomerată din cauza construcțiilor. S-a construit după cum a vrut fiecare”, a declarat un locatar.

Pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările, fiind foarte atenți ca acestea să nu se extindă și la alte clădiri învecinate, unele dintre ele fiind lipite de imobil. Patronul restaurantului recunoaște că era singurul din complex la momentul izbucnirii focului: „Era închis restaurantul. Angajații erau plecați, eu eram ultimul în clădire. A luat foc de sus, de la etaj. Nu știu de la ce, de la vreun frigider, habar nu am”, a spus proprietarul restaurantului, conforma Viata-libera.

Te-ar putea interesa și: