Incendiu devastator într-un club de noapte din India. Cel puțin 25 de morți, printre care și turiști

Incendiu devastator într-un club de noapte din India. Cel puțin 25 de morți, printre care și turiștiIncendiu India. Sursă foto: X.com

O tragedie majoră a avut loc în renumita regiune turistică indiană Goa, unde un incendiu izbucnit într-un club de noapte a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, inclusiv mai mulți turiști străini. Autoritățile locale au anunțat că focul ar fi pornit în urma unei explozii produse în zona bucătăriei clubului din satul Arpora, sâmbătă, la miezul nopții, potrivit CNN și News18.

Incendiu devastator într-un club de noapte din India

Conform datelor preliminare, paisprezece dintre persoanele decedate erau angajați ai localului, iar identitatea și naționalitatea turiștilor nu au fost încă confirmate, a precizat poliția pentru un post indian de știri în limba engleză. Șapte răniți primesc îngrijiri medicale, unul dintre ei având arsuri pe 60% din suprafața corpului.

Goa, un stat situat pe coasta de vest a Indiei și celebru pentru plajele și viața sa de noapte, atrage anual sute de mii de vizitatori din întreaga lume.

„Astăzi este o zi foarte dureroasă pentru noi toţi în Goa”, a transmis ministrul-șef al statului, Pramod Sawant, într-o postare pe X. Pe rețelele sociale au circulat imagini cu pompieri și echipaje medicale intervenind la fața locului.

Incendiu India

Incendiu India. Sursă foto: X.com

Unele victime ar fi murit din cauza arsurilor

Ministrul Sănătății din Goa, Vishwajit Rane, a anunțat că victimele au fost transportate la Goa Medical College and Hospital și primesc „cea mai bună îngrijire medicală posibilă”, echipele medicale lucrând continuu pe parcursul nopții. Potrivit News18, unele victime ar fi murit din cauza arsurilor, iar altele prin asfixiere.

„În acest moment de profundă durere, suntem alături de familiile afectate, asigurându-le de sprijinul nostru neclintit în orice mod posibil”, a adăugat Rane. Și prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a transmis un mesaj de condoleanțe: „Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care i-au pierdut pe cei dragi. Fie ca răniţii să se recupereze cât mai repede.”

Anchetă în desfășurare. Suspiciuni privind lipsa avizelor legale

Autoritățile indiene au deschis o investigație pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului și modul în care au fost respectate regulile privind securitatea la incendiu și normele de construcție.

Primele verificări indică faptul că localul nu deținea certificatul obligatoriu NOC și încălcase reglementările de prevenire a incendiilor, a declarat pentru News18 directorul Serviciilor de Pompieri și Intervenții de Urgență, Nitin Raiker.

„Serviciile de pompieri au fost trimise imediat la faţa locului”, a precizat Raiker. „În jumătate de oră am stins incendiul. NOC nu a fost acordat, iar normele de prevenire a incendiilor nu au fost respectate de club”, a încheiat acesta.