Incendiu într-un bloc din Capitală. Două persoane au transportate la spital

Incendiu într-un bloc din Capitală. Două persoane au transportate la spital Sursa: arhiva EVZ

Incendiul a izbucnit într-un apartament de la parterul unui bloc situat în sectorul 4. Două persoane au ajuns la spital, una dintre acestea fiind intoxicată cu fum.

Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din sectorul 4 al Capitalei.  Plecările au cuprins un apartament de la parter, iar fumul a pătruns pe scara blocului până la etajul 5. Locatarii au fost treziți de fumul greu care a pătruns în apartamente. Cei mai mulți dintre aceștia au reușit să se autoevacueze până la sosirea pompierilor.

Incendiu în sectorul 4 al Bucureștiului

Flăcările au cuprins un apartament situat la parterul unui bloc din București. În jurul orei 04:00 dimineața, locatarii au fost alertați de fumul gros care a cuprins casa scării. De asemenea, acesta a pătruns în mai multe apartamente.

Locatarii au solicitat intervenția pompierilor prin apelul la 112. Până la sosirea echipelor de intervenție, o mare parte dintre aceștia au reușit să se autoevacueze. Pompierii au ajuns rapid la fața locului și au continuat evacuarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma acestui incendiu, două persoane au fost transportate la spital. Una dintre acestea a fost intoxicată cu fum, iar cealaltă victimă a suferit un atac de panică.

Două apartamente au fost afectate

Un incendiu puternic a izbucnit luni dimineața într-un bloc din sectorul 4 al Capitalei. Pompierii ajunși la fața locului au evacuat locatarii din apartamente. Potrivit primelor informații, se pare că flăcările au izbucnit din cauza unei candele uitate aprinse, într-un apartament situat la parter.

Incendiul a fost lichidat în câteva zeci de minute, însă flăcările au afectat două apartamente.

Incendiu într-un bloc din Capitală. Două persoane au transportate la spital

Incendiu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Incendiu puternic în Galați. Un bloc a fost evacuat

Un caz similar a avut loc în Galați, duminică, 17 decembrie 2023.Detașamentul de Pompieri Galaţi a fost solicitat să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un bloc de la marginea orașului. Până la sosirea pompierilor, zece locatari din bloc s-au autoevacuat. O persoană intoxicată cu fum a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Galați, pentru a primi îngrijiri medicale. Pompierii gălățeni au stabilit că jucărie de la o lumânare lăsată nesupravegheată.