Încă un incident la metrou! Fum între stațiile Eroii Revoluției și Tineretului
- Adriana Popescu
- 26 mai 2022, 09:38
Joi dimineața a avut loc un nou incident la metrou. Din cauza unei defecțiuni s-a sesizat miros de fum între stațiile Tineretului și Eroii Revoluției. Reprezentanții Metrorex au dat imediat explicații.
În această dimineață călătorii au sesizat miros de fum între stațiile Tineretului și Eroii Revoluției. Reprezentanții Metrorex au anunțat că un izolator aflat între șina de alimentare cu energie și calea de rulare s-a defectat.
ISU a închis cele două stații până în momentul în defecțiunea se va repara. Trenurile nu au fost blocate.
„Astăzi, 26 mai 2022 ora 4.45, în tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenție Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidității şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare.
În scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 staţii până la remediere. După verificări, stațiile au redeschise. Menţionăm că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuaţi. Circulaţia trenurilor de metrou se desfășoară la această oră în condiții normale”, au anunțat reprezentanții Metrorex.
Incidentul vine la doar două zile după ce marți a fost panică la metrou. Un tren care plecase din stația Piața Romană spre Universitate s-a defectat și au urmat mari dedajări de fum.
„Călătorii aflați în trenul defect au forțat deschiderea ușilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunel”, a transmis Metrorex.
A fost un incendiu fără flacără, care a pornit de la o cutie cu conductori de pe șină. Imediat la fața locului s-au deplasat mai multe echipe de pompieri și ambulanțe. Toți pasagerii au fost evacuați. 172 de persoane au fost evaluate medical, doua fiind transportate la spital după ce au suferit atacuri de panică.
„La Universitate s-a oprit. Vreo 5 minute. Ni s-a spus că e o defecțiune tehnică, s-a oprit curentul. S-au deschis ușile, apoi s-a închis. Ulterior a pornit, iar în tunel, între Universitate şi Piaţa Romană, a ieșit fum în vagoane. Deci fum de nu se putea respira. Ne-am panicat puțin. Fumul venea din toate părțile. Nimeni nu ne-a spus nimic și mi se pare în neregulă să fie atât de mult fum și să nu spună nimeni nimic”, a declarat un călător pentru Pro Tv.
Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și a fost deschis un dosar penal în acest caz.