George Miloșan. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În mod tradițional, arhitectura de politică externă a Varșoviei este construită în jurul unui curent atlantist, existent la nivelul clasei politice și populației. Această stare de lucruri face ca polonezii să manifeste o anumită sensibilitate atât față de tendința Americii de a-și limita prezența pe vechiul continent cât și față de apartenența la alianțele politice europene. Până în octombrie 2023, ,,tripleta suveranistă’’ - Kaczynski, Morawiecki, Duda - a condus Polonia zâmbind spre Washington și întorcând mereu spatele Bruxelles-ului.
Uneori, cu costuri serioase. S-a instalat apoi un guvern pro-european care a făcut pace cu Comisia UE și a adus Polonia aproape de ,,tandemul’’ franco-german care, cu Merz la Berlin, pare să fi depășit perioada ,,ciudată’’ din vremea lui Olaf Scholz. Tratatul franco-polonez semnat cu mare pompă de către Tusk și Macron, la Nancy, la 9 mai - o zi după fastuoasa vizită a lui Merz la Paris - este centrat pe asistență mutuală în caz de agresiune armată și recurgere la orice mijloc - inclusiv nuclear - pentru apărare. Cu Germania, situația este diferită. Vom vedea de ce, în partea a doua a acestui articol.
Coreea de Sud pătrunde pe piața europeană de armament
Varșovia a semnat acorduri de cooperare militară nu doar cu Parisul și Washingtonul, ci și cu Ankara și Seul, însă cu acestea din urmă cadrul tematic este mai mult tehnic. Sunt mai degrabă parteneriate alternative față de vechile filiere de înarmare și achiziții militare ale membrilor europeni din NATO. Cooperarea cu Coreea de Sud, de exemplu, a depășit dimensiunea unor relații obișnuite pe segmentul industriei de apărare. De fapt, Seul și Varșovia - sub atenta supraveghere, dar și binecuvântare a Washingtonului - cooperează pentru a ajunge pe unul din locurile de pe podiumul producătorilor europeni de armament. Nu este un secret, dar nici ceva pentru publicul larg. Pentru producătorii de arme este chiar secretul lui Polichinelle. Înarmarea Poloniei nu este una ,,clasică’. Prin dimensiune, ar putea influența piața continentală de material de război într-un moment când se dorește ,,europenizarea’’ acesteia. Întrebarea pe care și-o pun europenii - mă refer la cei care contează pe piața armelor - este următoarea: de ce Coreea de Sud?
Răspunsul furnizat de Varșovia este simplu. Doar Seul a promis să respecte termenele fixate de guvernul polonez. Polonia se înarmează repede iar inerția producătorilor europeni este proverbială. Poate că se mai schimbă ceva după implementarea programului Readiness 2030 al doamnei Ursula.
Dar Varșovia nu primește doar arme din Coreea de Sud ci și tehnologie militară de ultimă generație care îi va asigura reabilitarea industriei de război. Altfel spus, va depinde tot mai puțin de producătorii occidentali. În plus, Seul nu limitează cantitativ exportul de arme și tehnologie către Polonia, așa cum fac alții. Este vorba de o cooperare de tip win-win: Coreea își asigură legal, politic și diplomatic pătrunderea pe piața europeană, iar polonezii își respectă termenele stabilite în procesul de dotare a armatei. Mai mult, coreenii vor avea acces la ceea ce a mai rămas din piața de armament a Poloniei din așa-numita ,,lume a treia’’. Câte ceva a mai rămas în Orientul Mijlociu și Africa. Și România avea o asemenea piață …
Înarmarea ca armă în geopolitica Flancului de est al NATO
Înarmarea Poloniei nu este determinată doar de amenințarea rusească în condițiile când armata Moscovei nu a reușit să spargă ,,nuca ucraineană’’, mai puțin dotată militar decât va fi Varșovia în câțiva ani, când fortăreața poloneză ar fi inexpugnabilă, în cazul unui conflict convențional. Componenta militară a proiecției de putere a Poloniei contribuie la consolidarea rolului său geopolitic în Uniunea Europeană și pe Flancul de est al Alianței Nord-Atlantice. Dezavantajul poziției sale geografice - apropierea de Federația Rusă, în esență - se transformă astăzi într-o oportunitate geopolitică.
Nu m-ar mira ca Varșovia să solicite și să obțină rolul de lider al viitoarei structuri de comandă în aripa orientală a Alianței. Opțiunile sale pe linie de înarmare o califică pentru această perspectivă și nu exclud ca Statele Unite - care vor iniția un proces de restructurare a prezenței lor în Europa - să o sprijine în acest sens. Dintre europenii care contează pe Flancul de est al Alianței, Polonia se bucură de cea mai mare încredere la Washington, indiferent de cine este la Casa Albă sau de majoritățile din Congres.
În al doilea rând, Varșovia acționează pentru construcția unei rețele de alianțe regionale cu statele baltice, Ucraina și eventual România pentru a echilibra greutatea politică a Germaniei și Franței în ,,era Macron-Merz’’. Ungaria - trecem peste disensiunile diplomatice actuale dintre Budapesta și Varșovia - Republica Cehă și Slovacia - grupul de la Visegrad - ar putea constitui ,,extensia de sud-vest’’ a acestei rețele creându-se un ,,bloc motor’’ alternativ ,,tandemului franco-german’’.
Berlinul, atent observator al înarmării Poloniei
Înarmarea Poloniei nu a rămas în afara câmpului de observație al Berlinului, care o privește cu ,,înțelegere’’ dar și puțină ,,preocupare’’. Pe de o parte, creșterea capacității ofensiv-defensive a vecinului și aliatului din est nu ar putea fi un factor de mare stabilitate dacă s-ar ține cont de istoria conflictelor dintre cele două state. Pe de altă parte, apropierea geografică de Rusia îi conferă Poloniei calitatea de ,,aliat natural’’ al Germaniei în fața amenințărilor Moscovei.
Polonia este un contributor esențial la securitatea colectivă a NATO și intenționează să valorifice geopolitic această poziție în matricea europeană, intrând în categoria puterilor din primul eșalon continental. Cam ce vrea și Berlinul cu Merz la timonă, care a și anunțat reînarmarea Germaniei.
Încă puțin și vom fi martorii intențiilor Germaniei de a folosi influența politico-economică pentru extinderea sferei de influență tocmai peste ,,rețelele’’ Poloniei, evidențiate mai sus. Numai că Varșovia știe că are în mână un as istoric - amenințarea Moscovei - și un prieten peste Atlantic. Poate să accelereze creșterea forței sale militare fără să dea socoteală nimănui. Cel puțin o vreme. Înarmarea nu este un proces care durează câțiva ani. Este vorba de decenii iar rezultatul va fi nașterea unei puteri regionale capabilă să influențeze politica europeană și atlantică la mijlocul acestui secol. Germania este în întârziere …
