În București, acum 159 de ani! La 10 mai 1866, Principele Carol depunea jurământul ca Domnitor al României.
Carol I era prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, casa domnitoare a Prusiei și nepot al Împăratului Napoleon al III-lea. A acceptat domnia României considerând că această țară „are viitor”, văzând harta cu Dunărea, Carpații, Marea Neagră.
În București, dinspre Golești!
La Golești, Carol dormise într-o cameră cu mobilier Biedermeyer, comandată de Dinicu Golescu. La București, avea să stea tot în Casa Golescu (vândută de fiii săi Domniei, acolo unde azi e Palatul Regal, casa cu etaj, lucru rar la 1828, în București, fiind Palat Domnesc și pentru Cuza). Până să plece în zori spre București. Carol l-a grațiat pe Calinic Miclescu, răzvrătitul mitropolit pro-rus de la Iași care se proclamase domn la instigarea unor boieri printre care Rosetti-Roznovanu și alții.
Primit cu mari ovații în București
Carol a intrat în ovații în București, a mers direct pe Dealul Mitropoliei, a depus jurământul apoi a fost adus pe Podul Mogoșoaiei, azi Calea Victoriei, În Memorii, Carol spune că Palatul era o casă amărâtă (obișnuit cu castelele, era evident...tot el va da o formă primului Palat Regal, refăcut apoi de Carol II), iar curtea era plină de gropi. Când a sosit el. jandarmii se chinuiau să gonească un fierar care avea cortul instalat acolo, iar câinele și un purcel se preumblau liberi, Fierarul avea focul aprins în fața cortului iar copiii goi plângeau de foame!
Problema grănicerilor de la Dunăre, revoltați că nu-și primiseră soldele din decembrie 1865!
Evident, venirea lui Carol în București, n-a fost „prea pe roze” cum am zice azi. La Dăbuleni, de exemplu, grănicerii neplătiți de 6 luni (cam din decembrie 1865) amenințau că vin la București, refuzând să jure credință „neamțului”, fiindcă ”noi nu știm de domn decât pe Cuza!” Mai târziu, când deja trecuse războiul de independență, iar Carol dusese armia română la biruință, când a făcut un drum de la Giurgiu, la Severin, pe Dunăre, să viziteze porturile, după Corabia, a ajuns aproape de Dăbuleni iar marinarii l-au anunțat că ar fi bine să debarce. Carol ar fi întrebat, știind de momentul 1866: „dar ei, Dăbulenii, ce zic?”
Răspunsul Domnitorului Carol I la Cuvântul de Bun Venit al Președinției Adunării Deputaților
La București, în Adunarea Deputaților, răspunzând Cuvântului de Bun Venit al Președinției Adunării Deputaților. Domnitorul Carol a spus:
„Ales spontan de națiune Prinț al României,am părăsit fără a ezita patria și familia pentru a răspunde chemării acestui popor,care mi-a încredințat destinele sale.Punând piciorul pe acest pământ sfânt am devenit român.Acceptarea plebiscitului îmi impune,o știu,mari datorii.Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt.Vă aduc pentru asta inima mea loială,intenții curate,voința fermă de face binele,un devotament fără margini pentru noua mea patrie”
La 10 mai 1866, în București, se împlinea dezideratul Adunărilor Ad-Hoc din 1857. În 1877, la 11 ani de la momentul istoric, Carol începea epopeea independenței.
