Din ce ÎMPĂRAT crede Gigi BECALI că s-ar trage. Ce apucături a moştenit de la ilustrul său ÎNAINTAŞ

Din ce ÎMPĂRAT crede Gigi BECALI că s-ar trage. Ce apucături a moştenit de la ilustrul său ÎNAINTAŞ

Gigi Becali spunea în urmă cu zece ani că este posibil să se tragă din familia unui împărat al Imperiului Bizantin, Fernando Becali.

"Este vorba despre un împarat al Imperiului Bizantin din anul 1413. Istoricii l-au descoperit şi m-au informat despre acest lucru. Nu ştiu, dar poate este posibil să am o legătură cu el, aşa că i-am rugat pe istorici să cerceteze”, declara Gigi Becali.

El a făcut declaraţia după ce a participat la dezbaterea "Interesul naţional şi interesul european" alături de academicianul Dan Berindei, scriitorii Teşu Solomovici, Dan Papuc, Dan Zamfirescu, Dumitru Mazilu şi Gelu Voican Voiculescu. Gigi Becali considera că pericolul cel mai mare, la nivel mondial, era internaţionalismul de stânga, care este o reprezentare a diavolului.

Deşi cercetările au trenat, Gigi Becali avea, în 2013, aspiraţii să devină împărat: "Se spune că Becali nu e bun pentru PNL, că nu dă bine la imagine. Ei vor unul care să vină şi să stea frumos, prezentabil, să scoată un cuvânt. Aşa cum face Johannis. N-am nimic cu el, e un om care vorbeşte corect, dar, chiar aşa, sa-i dăm lui totul? Becali nu e bun şi pe Johannis îl punem ba premier, ba preşedinte. Păi dacă pe asta îl fac preşedinte, atunci pe mine să mă pună împărat!".

De altfel, cum singur recunoştea, Gigi Becali are ceva apucături de împărat. "Trufia este păcatul cu care eu voi muri, mă voi duce cu el în mormânt pentru că este ceva ce-mi place, disper după trufie. Îmi place luxul, îmi place aurul, lucrurile mari, dacă e o maşină mică eu nu merg cu ea, oile să fie mari, calul mare, totul să fie mare. Până la 90, 100 de ani, până mor o să fiu aşa. Stau în palat, în fiecare zi îl admir, am investit 3 milioane de euro ăn el numai pentru aur. E băgat în circuitul turistic, e monument istoric", se fălea Gigi Becali.