IMIGRANȚII intră în Poliție: „INAMICUL este printre NOI!”

IMIGRANȚII intră în Poliție: „INAMICUL este printre NOI!”

Presa germană a intrat în posesia unor informații halucinante despre recrutarea de imigranți pentru a face parte din Poliția Federală.

Într-o înregistrare audio „scursă” în presă, un instructor de la Academia de Poliție din Berlin se plânge de problemele cu recruții imigranți, afirmând că mulți fură sau îi amenință pe ofițeri cu violența.

Instructorul de poliție, a cărui identitate nu a fost divulgată, afirmă că mulți dintre ofițeri, proveniți din rândurile imigranților, mai ales cu origini turce sau arabe, refuză să învețe în clasă și au probleme pur și simplu să scrie sau chiar să articuleze cuvinte în limba germană, dezvăluie Die Welt.

În înregistrare, care a fost confirmată ca autentică de poliția din Berlin, instructorul spune:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu am mai trăit niciodată așa ceva, clasa arată ca un infern, jumătate sunt arabi și turci, obraznici ca dracu’. Și proști. Nu pot nici articula. Pe doi sau trei am fost cât pe ce să-i pocnesc pentru că nu făceau altceva decât să deranjeze. Când nu dormeau, pur și simplu. Colegii lor germani au spus că au fost amenințați cu violența.”

Instructorul a adăugat că este „atât de șocat, și mi-e frică de ei și cred că și ceilalți instructori, pentru că dacă i-ar da afară, ar sparge totul în jur”.

Viitorul poliției din Berlin este amenințat, a mai spus instructorul, care a adăugat că ofițerii de poliție imigranți ar fi „o poliție de mâna a doua, niște corupți pur și simplu”.

„Aceștia nu sunt colegii noștri, ei sunt inamicul. Ei sunt inamicul pătruns în rândurile noastre și niciodată nu am simțit atâta ostilitate în clasă”, a mai precizat instructorul.

Thomas Neuendorf, purtătorul de cuvânt al poliției, a declarat că, deși nu este de acord cu tonul folosit de instructor, acesta „era în mod clar copleșit de situația în care se găsea”.

Potrivit surselor din academia de poliția, problemele cu imigranții nu reprezintă nici o noutate. Sursele afirmă că recruții turci, arabi și afgani „manifestă lipsă de respect” și mulți dintre ei refuză să accepte femei printre ei, unul dintre studenți întrebând de ce o femeie ofițer nu s-a îmbrăcat mai conservator în timpul ei liber.

O altă problemă este că mulți dintre imigranții primiți la academia de poliție fac parte din bandele de crimă organizată, au mai afirmat sursele citate.