Imagine rară la Chișinău. Ambii mitropoliți ai Moldovei, împreună cu comisarul european Marta Kos
- Sanda Frunze
- 6 septembrie 2025, 12:47
Sursa foto: Mitropolia BasarabieiRepublica Moldova. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, aflată în Republica Moldova a avut o serie de evenimente simbolice și politice. La mănăstirea Marta și Maria din Căușeni, oficiala a fost întâmpinată cu pâine și sare și a primit un buchet de trandafiri, conform tradiției.
Însă în dimineața zilei de 5 septembrie 2025, Marta Kos s-a întâlnit cu Mitropolitul Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, aflată în subordinea Patriarhiei Ruse. Întâlnirea a avut loc la Palatul Mitropolitan din Chișinău.

Sursa foto: Mitropolia Moldovei
„În dimineața zilei de vineri, 5 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a avut, la Palatul Mitropolitan din Chișinău, o întrevedere cu Excelența Sa, doamna Marta Kos, Comisar European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere”, se arată în comunicatul Mitropoliei Moldovei.
Discuții cu Mitropolitul Petru
Ulterior, comisarul european s-a întâlnit și cu Mitropolitul Petru, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, aflată în subordinea Patriarhiei Române.
„Discuția bilaterală s-a concentrat asupra parcursului european al țării. Asupra provocărilor acestuia, dar și asupra oportunităților pe care Uniunea Europeană le oferă cultelor religioase. În special în domeniul protejării libertății religioase, al finanțării proiectelor de conservare și promovare a patrimoniului cultural și bisericesc. De asemenea și al consolidării unui rol activ al Bisericii în viața societății. În cadrul dialogului, Părintele Mitropolit Petru a transmis convingerea că Mitropolia Basarabiei, parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române, privește cu responsabilitate și deschidere beneficiile pe care aderarea la Uniunea Europeană le poate aduce Republicii Moldova. Siguranță, stabilitate, protecție socială și culturală. De asemenea și susținerea unor inițiative care sporesc vizibilitatea Bisericii și încrederea în spațiul public”, se menționează în postarea Mitropoliei Basarabiei.

Sursa foto: Mitropolia Basarabiei
Vizita Marthei Kos a generat și o fotografie rară în spațiul public. Ambii mitropoliți, Vladimir și Petru, apar în aceeași imagine, alături de comisarul european. Imaginea este considerată un moment cu puternică semnificație pentru dialogul religios și pentru contextul european al Republicii Moldova.
Declarațiile Martei Kos
La finalul vizitei sale la cei doi mitropoliți, Marta Kos a explicat importanța întâlnirilor și a transmis un mesaj despre diversitate și încrederea de care se bucură Biserica în rândul populației:
„Biserica se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor din Moldova, din acest motiv este foarte important pentru noi. Este foarte important pentru noi, în Uniunea Europeană, întrucât noi prețuim diversitatea, prețuim limbile diferite, națiunile diferite, religii diferite și aceasta este adevărul pe care mi-am dorit să îl transmit în Moldova.”
Marta Kos a sosit miercuri seara la Chișinău. Joi, ea a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Dorin Recean. Vizita actuală este a treia pe care o efectuează în Republica Moldova de la începutul mandatului său.