Ilie Năstase, implicat într-un nou scandal. Cine l-a băgat în bucluc

Ilie Năstase, implicat într-un nou scandal. Cine l-a băgat în bucluc

Numele fostului campion de tenis Ilie Năstase este târât într-un nou scandal, de această dată din cauza unor acuzații de fraudă formulate la adresa unei nepoate a soției sale, Ioana.

Scandalul a izbucnit după ce nepoata soților Ilie și Ioana Năstase a fost acuzată de fraudă de către reprezentanții unei florării de lux din Constanța. Aceștia au făcut o postare pe rețelele de socializare în care au dezvăluit cum s-a întâmplat totul.

După cum susțin reprezentanții florăriei, domnișoara, Rahelle, ar fi comandat un buchet de flori, l-ar fi achitat cu cardul bancar, iar la câteva minute ar fi anulat tranzația în bancă, solicitând returnarea banilor. Se pare că este un nou tip de fraudă, „la modă”, pe care ar mai fi pățit-o și alți comercianți.

„Domnisoara (Rh Rahelle) din imagine este nepoata soților Năstase, mai exact nepoata doamnei Ioana Năstase, care în cursul zilei de vineri a venit în magazinul Buchetino din Constanța, a încercat să plătească cu un card bancar, iar ulterior banii au ajuns tot la ea în cont, fără să ne explicăm cum s-a întâmplat această fraudă la care nici banca nu ne dă un răspuns”, au scris într-o postare pe internet reprezentanții florăriei.

Aceștia au mai arătat că au încercat să o contacteze pe nepoata Ioanei Năstase, însă aceasta a evitat să rezolve problema. În schimb, mai spun ei, a intervenit mătușa care i-a amenințat cu închiderea magazinului.

„Într-un final am încercat să o contactăm, ne-a tot plimbat, iar în cele din urma a intervenit doamna Ioana Năstase (soția domnului Ilie Năstase) spunându-ne că ea nu o lasă să ne facă plata și amenințându-ne că ne închide magazinul plus alte amenințări! Voi cum ați reacționa ???”, au mai scris în postarea reprezentanții florăriei.

Un nou tip de fraudă?

Postarea nu a trecut neobservată, părerile celor care au văzut-o fiind împărțite. În timp ce unii acuzau firma că își face reclamă pe spatele lui Ilie Năstase, alții arătau că ceea ce ar fi făcut nepoata Ioanei Năstase este un nou tip de fraudă care se practică.

„Sunteți un magazin respectat… de ce vă victimizați așa pentru reclamă nu îmi pot da seama. Și așa v-ați scris numele pe toate gardurile și blocurile”, a scris un internaut.

„Așa se practică. Nici când mă duc la manichiuristă nu mă lasă să-i achit prin transfer căci fata este pățită cu altele care au anulat plata și nu și-a mai văzut banii. Nu sunt «filme», chiar asta se întâmplă. Am dat de postarea asta întâmplător, dar e interesant ce”, a spus o femeie.

Ne puteți urmări și pe Google News