Ilie Bolojan schimbă regulile. Cadourile pentru demnitari, interzise prin lege

Ilie Bolojan schimbă regulile. Cadourile pentru demnitari, interzise prin legeSursa foto: Facebook/Ilie Bolojan

Membrii Guvernului, şeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general, secretarii generali adjuncţi, secretarii şi subsecretarii de stat, precum şi consilierii de stat vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor. De asemenea, li se va interzice să solicite sau să accepte cadouri din partea persoanelor cu care colaborează în exercitarea mandatului. Noua lege a fost promulgată de preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Lege pentru demnitarii României, semnată de Ilie Bolojan

Actul normativ completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, adăugând un nou capitol referitor la normele de etică şi conduită pentru membrii Guvernului, alte persoane cu funcţii de demnitate publică în administraţia publică centrală, precum şi pentru personalul din cabinetele acestora.

Conform prevederilor, miniştrilor şi altor persoane cu funcţii de demnitate publică le este interzis, pe durata mandatului sau a funcţiei, să solicite sau să accepte cadouri de la persoane fizice, persoane juridice sau organizaţii: a) se află în raporturi juridice contractuale cu instituţia sau autoritatea administraţiei publice centrale din care fac parte;

b) are în curs de soluţionare una sau mai multe cereri de emitere de avize, autorizaţii, permise, licenţe, acreditări;

c) are un interes pentru promovarea unui proiect de act administrativ cu caracter individual;

d) participă, în calitate de ofertant, subcontractant sau potenţial beneficiar la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică, a unui contract de concesiune sau a unui contract de închiriere, respectiv a unei finanţări organizate sau acordate de instituţia sau autoritatea administraţiei publice centrale din care fac parte.

Guvern

Guvern. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nu vor mai pot accepta cadourile

Potrivit actului normativ, cadoul este considerat „orice bun mobil sau imobil, beneficiu sau serviciu oferit în mod gratuit demnitarilor în considerarea mandatului sau funcţiei deţinute, inclusiv banii, aurul sau alte metale preţioase, titlurile de valoare sau titlurile de legitimare care încorporează drepturi patrimoniale, instrumentele financiare, monedele digitale, cardurile ori voucherele valorice, programele de formare, călătoriile, invitaţiile la evenimente şi spectacole culturale, sportive, ştiinţifice, excursiile în ţară sau în străinătate plătite integral sau parţial, precum şi orice alt serviciu sau beneficiu patrimonial sau nepatrimonial”.

Activităţile oficiale sunt evenimente publice la care participă aceste persoane, desfăşurate atât în ţară, cât şi în străinătate. Acestea sunt organizate de instituţii publice, organizaţii internaţionale, persoane juridice sau alte entităţi de drept privat, unde sunt oferite de obicei cadouri specifice evenimentelor respective.

Excepții

Demnitarii României vor putea accepta: a) cadouri cu o valoare individuală de până la 100 euro, fără a depăşi valoarea de 300 de euro anual, în cazul în care acestea sunt primite de la aceeaşi persoană;

b) reduceri sau beneficii oferite publicului;

c) împrumuturi de la bănci sau de la alte instituţii financiare acordate în condiţiile generale de creditare adresate publicului;

d) acoperirea costurilor şi facilitării participării la manifestări, conferinţe, evenimente, în exercitarea funcţiei de reprezentare a instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale;

e) bunuri sau servicii primite în cadrul unor activităţi oficiale.

Obligați să restituie cadourile

Persoanele care primesc un cadou interzis vor trebui să îl restituie în termen de 30 de zile de la primire.

Actul normativ mai prevede că, având în vedere circumstanţele personale, persoanele cu funcţii de demnitate publică, cu excepţia prim-ministrului, pot decide să nu participe la procesul decizional privind un proiect de act normativ sau de politică publică, sau la şedinţa Guvernului în care se discută acest proiect. Abţinerea trebuie notificată prim-ministrului sau superiorului ierarhic, cu propunerea de desemnare a unui înlocuitor.

Lista abţinerilor va fi publicată pe site-ul instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale, la secţiunea “Integritate instituţională”, precum şi pe site-ul Guvernului. Aceasta va fi actualizată în termen de maximum 30 de zile de la primirea unei notificări.

Cine se înscrie în Registrul Unic al Tranparenței

De asemenea, persoanele cu funcţii de demnitate publică sunt obligate să se înregistreze în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI) şi să publice, cu cel puţin două zile înainte, întâlnirile oficiale cu persoane externe.

Informaţiile publicate vor include numele participanţilor, data, locul şi scopul întâlnirii, iar în termen de cinci zile lucrătoare vor fi completate cu temele discutate şi concluziile, dacă este cazul.

Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (www.ruti.gov.ro) va fi gestionat de Secretariatul General al Guvernului şi va fi o platformă publică online, asigurând transparenţa activităţilor care pot influenţa luarea deciziilor, complementară procedurilor legale de transparenţă decizională.

Alte excepții

În mod excepţional, nu vor fi publicate întâlnirile oficiale care vizează:

a) dreptul unei persoane fizice de a beneficia de servicii publice sau dreptul său la viaţă privată garantat de lege;

b) reprezentarea drepturilor legale ale unei părţi sau ale unui participant implicat într-un proces administrativ sau judiciar, în contextul respectivelor proceduri;

c) reprezentarea intereselor de politică externă în relaţiile diplomatice sau consulare;

d) comunicările care fac parte din reglementările privind condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă sau care sunt direct legate de acestea întreprinse de reprezentanţii unui sindicat în numele membrilor săi.

Persoanele cu funcţii de demnitate publică sunt obligate să publice întâlnirile oficiale cu persoane externe, care nu au fost planificate anterior, în termen de două zile de la desfăşurarea acestora.

Conform legii, persoanele cu rang de demnitar din autorităţile administrative autonome, prefecţii, subprefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale pot solicita înregistrarea în RUTI şi publicarea întâlnirilor oficiale cu persoane externe.

De asemenea, actul normativ prevede organizarea de cursuri de formare pe teme de etică şi conduită profesională pentru persoanele vizate, de către Institutul Naţional de Administraţie.