Aduc cu ei lumea interlopă dar şi nesiguranţa celorlalţi. Şi politicienii ce fac? Se prefac că problema nu există şi acuză pe cei care o denunţă. Editorialul apărut în Il Tempo încearcă o analiză despre tot ceea de multe ori se ascunde sub preş chiar şi de clasa politică din Italia. Autorul aminteşte cum: ţigan, devine un cuvânt interzis, chiar şi în cântecele lui Nicola di Bari şi Iva Zanicchi.
''Legenda romilor este realitatea ţiganilor. Dacă doriţi să înţelegeţi ce este politic corect, albit de către stânga şi adoptat de aproape toate media şi câte daune produc în viaţa cotidiană, aflaţi că romii sunt campioni de neînvins. Deci, într-o vreme spuneai ţigani şi puneai imediat mâna pe portmoneu sau pe borsetă, ştiind că riscai multe în prezenţa lor. Fiecare dintre noi a trăit sau a suportat nu unul ci zeci de episoade de furturi făcute de ei. În autobuz, pe stradă, în locurile aglomerate. Sau chiar acasă. Spuneai ţigani şi în cea mai fericită dintre situaţii îţi veneau în minte imagini de femei care cereau de pomană într-un fel insistent şi ameninţător, îţi puneau cu forţa câteva flori în mână pentru a pretinde apoi bani, şi te luau la blesteme şi înjurături în caz că refuzai. Spuneai ţigani şi-ţi veneau în minte imagini de bărbaţi sălbatici cu cuţitul în mână, dorindu-ţi să nu-i întâlneşti în locuri singuratice. Spuneai ţigani şi-ţi aminteai locurile lor de popas degradate, mai mizerabile decât centrele de primire a refugiaţilor, locuri murdare şi adăpostite pe care trebuia să le ocoleşti. Abia se instala o tabără de ţigani, că imediat furturile din case şi pe străzi se înmulţeau înspăimântător. Condiţii de trai de o mizerie cruntă, bineînţeles, şi nu-ţi puteai explica nişte luxuri ca de exemplu nişte bolizi scumpi. Apoi, într-o bună zi, se produce miracolul. S-a dezlănţuit interdicţia! Nu aceea de a fura, de a-şi instala tabere abuziv, de a exploata copiii pentru furturi. Nuuu, interdicţia de a-i numi ţigani! Au fost brusc denumiţi romi şi partitura s-a schimbat ca prin miracol. A început să se vorbească de cultura romilor, de stilul de viaţă nomad, unii filosofi îi vedeau ca fiind precursorii vieţii nomade moderne şi vorbeau chiar despre gândirea profundă a nomazilor, fără legătură cu locuri şi legi, fără norme şi frontiere. S-a adus brusc aminte despre romii ucişi în lagărele de concentrare. Mai lipsea să se spună că sunt trimişii lui Dumnezeu pe pământ...
S-a vorbit despre culturi marginalizate, despre tutela minorităţilor. Ţigan, devine un cuvânt interzis, chiar şi în cântecele lui Nicola di Bari şi Iva Zanicchi, care au trecut în clandestinitate pur şi simplu. Exemplară retorica fotografului Oliviero Toscani : <Va trebui să ne lăsăm fascinaţi de cultura romilor. Chiar şi în persoana cea mai tristă există o dorinţă secretă de eliberare de constrângeri, de convenţii, de apartenenţă. Iar cine nu gândeşte astfel, înseamnă că doreşte reîntoarcerea legilor rasiale, este un rasist. Dar adevărata degradare, continuă Toscani, nu sunt campusurile de romi, ci ideea de a le închide în loc de a le îmbunătăţi... cu banii noştri, publici>. Iată miracolul. A fost suficient să-i numim romi şi tot ceea ce ştiam noi despre ei, a dispărut ca prin farmec, prin lege. Şi dacă îi dai afară, imediat sosesc pe bandă rulantă acuzele: romofobia, ura rasială. Nenorocirea e că legenda romilor e o chestiune, dar realitatea ţiganilor nu s-a schimbat, rămâne mereu aceeaşi. Furturi, ameninţări, cuţite, abuzuri asupra minorilor, insecuritate socială, viaţa de cloacă, de şatră, de promiscuitate. Nu cunosc niciun progresist sau umanitarist (dintre moralişti) care în prezenţa unei ţigănci într-un autobuz să nu se îndepărteze şi să-şi păzească portmoneul sau alte bunuri. Asistăm la un paradox: dacă un politician încearcă să spună că va închide taberele de romi, va fi considerat un rasist şi va fi masacrat de media. Ce ar trebui să facem noi, italienii? Să le construim case rezidenţiale, în loc să rezolvăm problemele italienilor noştri, rămaşi fără case în urma cutremurelor devastatoare, sau a concetăţenilor noştri defavorizaţi de soartă? Trebuie să le forţăm natura lor nomadă obligându-i să devină sedentari?
Să lăsăm deoparte legenda romilor şi realitatea ţiganilor, cu respectivele prejudecăţi şi să facem un raţionament serios. Înainte de toate trebuie un recensământ adevărat, nu acela numeric, ci calitativ: nu e suficient să ştim câţi sunt, ci ce anume fac, din ce trăiesc, ce activitate licită desfăşoară pentru a-şi permite automobilele acelea sau pur şi simplu din ce trăiesc. Dacă nu desfăşoară nicio activitate, vă veţi gândi cum trăiesc oare?! Şi n-ar trebui ca legea italiană, autorităţile, forţele de ordine, să intervină în consecinţă şi să procedeze la expulzări, atunci când îşi dau seama că au de a face pur şi simplu cu nişte infractori?
Romii-ţigani trebuie să respecte legile noastre, să-şi trimită la şcoală copiii, să fie de găsit dacă sunt căutaţi, să fie înregistraţi, cu tot statutul lor de nomazi, să demonstreze activitatea lor de susţinere a vieţii de zi cu zi, să plătească taxe, chiar dacă minime şi doar dacă se află într-o stare de sărăcie şi nimeni nu va avea nimic de obiectat împotriva lor, ba ar putea beneficia şi de servicii sociale. Să-şi trăiască viaţa lor de nomazi, dar nu în marile oraşe, abuziv şi degradant, expuşi la delicvenţă organizată, la bătăi între triburi, violuri, crime, incendii incluse. Să trăiască în rulotele lor, dar autorizate şi niciodată într-un număr mai mare de 3-4. Toate acestea sunt spuse raţional, izvorâte din experienţa comună, de zi cu zi. Altfel ne întrebăm de ce oamenii protestează, de ce nu participă la vot, sau votează populist nesimţindu-se protejaţi. Fiindcă în final infracţiunea de partea cui este: a acelora care-i numesc ţigani sau a celor care fură?''. Marcello Veneziani (Il Tempo)
Recomandările noastre
