Iarna a pus stăpânire pe țară. Tanti Cornelia, bătrâna care muncește pe viscol pentru domnii cu mașini argintii

Iarna a pus stăpânire pe țară. Tanti Cornelia, bătrâna care muncește pe viscol pentru domnii cu mașini argintii

A nins abundent în București, a nins viscolit, iar orașul a intrat sub stăpânirea gerului aprig suflat din plămânii reci ai Siberiei, câștigător încă o dată al veșnicei bătălii pentru superioritate cu aerul cald și umed al Mediteranei. Iar iarna din Capitală nu are nimic idilic în ea decât dacă rătăcești prin vreun parc sau dacă privești zbuciumul naturii pe fereastra aproape opacă a bucătăriei cu o cană de vin fiert în față. În astfel de momente, la marile instanțe ale iernii, lupta pentru supraviețuire, care devine tot mai grea, se dă peste tot în jurul nostru, fără să o băgăm în seamă.

Tanti Cornelia este una dintre bătrânele pe care le vedem zi de zi pe la marginile piețelor sau prin vreun intrând de bloc, vânzând ciorapi groși și căciuli.

Astăzi am găsit-o la Piața Unirii, într-un loc cu vad bun, îmbiând trecătorii cu linguri și boluri de lemn. Pare un om al zăpezii ieșit din pântecele iernii absolute. Are obrajii îmbujorați de vântul care biciuiește necontenit, e micuță de înălțime, dar îndârjită. „Ce faci, mamaie? Nu ți-e frig?”. Dar tanti Cornelia e la muncă, n-are timp de taclale. „Hai la mama, uite linguri, hai, că dau ieftin”. O conving cu greu că nu vreau să cumpăr nimic și îi intind, discret, 20 de lei. Abia acum devine atentă la mine. „Ce să fac, mamaie, mi-e frig, da’ trebuie să fac bani”. „De unde ești de loc?”. „De la Giurgiu, mamă, de la Giurgiu”. De aici, povestea curge aproape pe nerăsuflate.

 

„Racolată” de domni cu mașini argintii

Tanti Cornelia a lucrat toată viața la câmp, la CAP. Are 73 de ani și o pensie de mizerie, de 700 de lei. „Multe vecine din sat au plecat la București. Au venit niște domni cu mașini frumoase, argintii, și ne-au promis locuri de muncă”. Cine sunt acești domni? Tanti Cornelia nu știe să-mi spună mai multe. Se și codește puțin. Îmi spune că sunt de la Stat și că se ocupă de bătrânii săraci. „Sunt de la Europa, mamă, da’ nu știu cum îi zice...”. Încerc să aflu dacă nu cumva era vorba despre vreun ONG, însă e în zadar.

Bătrâna îmi spune că a venit la București în urmă cu trei ani, că i s-a propus și ei un loc de muncă. „Mă întâlnesc dimineața și seara cu șefu’ ‘ăl mare. Unu’ Covaci. Îmi dă lucruri să vând și îmi spune pe unde să stau. Avem locurile noastre stabilite, mamă, normal”. Zice că sunt și zile în care scoate și peste 100 de lei, dar că îi dă șefului toți banii înapoi. „Dar mă lasă să dorm într-o casă mare... Pe Ferentari încolo... Dormim mai multe babe, așa, ca mine”, constinuă ea, râzând de astă dată. „Ce vrei, mamă, toți îmbătrânim. O să vezi...”.

 

Era mai bine pe timpul lui Ceaușescu

Fiul lui tanti Cornelia e tot prin București, dar nu știe pe unde. Se droghează și, din când în când, vine și îi ia banii cu forța. De multe ori o și lovește. „Așa e tineretul de azi, mamaie”, justifică ea pornirile fiului. E nostalgică atunci când vine vorba de perioada comunistă. „Aveam de toate, da’ ce n-aveam? Avea toată lumea de muncă. Avea toată lumea unde să stea. Copiii făceau școală... Păi, murea cineva atunci de foame?”.

 

Soțul a rămas fără o mână și un ochi

Soțul i-a murit de vreo 10 ani. Zice că a făcut Al Doilea Război Mondial. Povestea lui e absolut uluitoare. „Era pe Oituz când s-a terminat războiul. Ai noștri erau lihniți de foame, căutau țigări prin hainele nemților. Toader al meu a găsit și o brichetă. Când a aprins-o, a explodat cu totul... Era o bombă... A rămas, săracu’, fără o mână și un ochi... Dar a fost mare gospodar. Aducea din București, cu căruța, de mâncare și vindea prin sat. Și-a făcut o casă și apoi m-a luat pe mine. Eram timidă rău pe atunci și era și diferență mare de vârstă între noi...”.

Din când în când, tanti se oprește ca să mai vândă câte ceva. Se vede că știe cu „varza”, cu banii adică: primește bancnotele și dă restul cu dexteritate uimitoare. Îmi zice că de Sărbători se câștigă cei mai mulți bani. „Zilele astea e cu războiu’ (n.r. – este vorba de Centenar, probabil), merge bine, o să meargă și mai bine”.

 

Frigidere pe roți și pe șine

Bucureștiul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar mâine va primi și lumină: instalațiile de iluminat stradal au fost deja montate. Chiar și așa, rămâne aceeași capitală europeană mohorâtă, care se blochează la fiecare intemperie a vremii. Ai fi crezut că oamenii își vor lăsa autoturismele acasă și că vor apela la mijloacele de transport în comun. Total eronat! Străzile au fost sufocate de mașini, numai că, din pricina ninsorii, s-a circulat și mai lent decât într-o zi obișnuită, iar ambulanțele s-au strecurat cu greu spre cazurile grave. Stațiile STB (fostul RATB) au fost acoperite cu un strat alunecos de omăt, iar tramvaiele și autobuzele au fost adevărate frigidere mobile. Din această pricină, bucureștenii au luat cu asalt stațiile de metrou, dar în subteranele Metrorex aglomerația este, oricum, la ordinea zilei.

 

Intervenții la limită

Unsprezece accidente s-au produs în Capitală ieri, mai multe persoane fiind rănite ușor. În țară, situația cea mai gravă a fost în județul Teleorman. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în PTF Turnu Măgurele s-a întrerupt traficul, începând cu ora 10.00. De asemenea, pompierii din Teleorman au intervenit în mai multe localități în județ, pentru a salva șoferii care nu au mai putut înainta cu mașinile din cauza viscolului.

 

Se oprește viscolul, vine gerul!

O nouă informare meteorologică, valabilă până la 30 noiembrie, ora 10.00, a intrat în vigoare aseară, la ora 20. Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în intervalul menționat vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul și centrul țării. În sud-estul țării vor mai fi posibile ninsori și intensificări ale vântului care vor spulbera zăpada. De altfel, vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News