I-a spart casa lui Stolojan, acum s-a spânzurat. Ce a scris în biletul de adio celebrul spărgător „Oache”
- Andra Puiu
- 18 mai 2023, 15:09
Marian Georgescu, unul dintre cei mai cunsocuți spărgători de case din România, a fost găsit spânzurat în propria casă din Pantelimon. Printre victimele sale se numără și unii dintre cei mai cunoscuți politicieni.
Un bărbat din orașul Pantelimon a sunat la numărul de urgență 112 luni, 15 mai, și a anunțat că fratele său s-a sinucis. Marian Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți spărgători de case din România, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinței sale. Infractorul, în vârstă de 50 de ani, era cunoscut în lumea interlopa sub numele de Oache. El a locuit aproape toavă viața în cartierul Damache, o zonă rău famată din Pantelimon. În acest cartier se află cei mai mulți spărgători de locuințe din București. Ei au furat, de cele mai multe ori, din vilele de lux construite la marginea Capitalei.
Surse judiciare spun că Georgescu nu a lucrat niciodată pentru că încă din tinerețe s-a ocupat cu infracțiuni. Acesta este și motivul pentru care o bună perioadă din viața sa și-a petrecut-o în închisoare. Oamenii legii spun că el ar fi comis sute de spargeri, dar majoritatea dintre ele nu au fost dovedite. Metodele pe care le folosea Oache erau comune, dar destul de eficiente. El fie forța geamul termopan, fie rupea butucul încuietorii de la ușă.
Oache, implicat în spargerea casei lui Theodor Stolojan
Printre victimele lui Georgescu s-au numărat și persoane publice. Numele acestuia apare în dosarul privind spargerea locuinței fostului premier Theodor Stolojan. Incidentul s-a petrecut în anul 2013, iar hoții au sustras din casa lui Stolojan bani și bijuterii. Dosarul nu a mai ajuns în instanță deoarece fostul prim-ministru s-a înțeles cu infractorii cu ajutorul unui mediator. Politicianul ar fi primit în schimbul obiectelor furate suma de 10.000 de euro.
Oache și-a petrecut o parte din viață la închisoare, dar a reușit să își întemeieze ulterior o familie și să construiască o casă în afara cartierului Damache. Infractorul s-a confruntat cu mai multe probleme în ultima perioadă. El a primit o condamnare de doi ani și patru luni de închisoare pentru o spargere, în urma unui proces care ar fi durat nu mai puțin de opt ani.
Georgescu a fost trimis în judecată într-un dosar instrumentat de Poliția Sectorului 3. El ar fi sustras din două seifuri în jur de trei kilograme de aur. Mai mult decât soția lui l-a părăsit și a plecat de acasă împreună cu cei doi copii pe care îi aveau împreună, o fată și un băiat. Oache era foarte atașat de familia sa și după plecarea lor s-a confruntat cu o depresie puternică.
De ce s-a spânzurat Oache
Fratele lui Oache, Valentin, a fost cel care a alertat autoritățile de moartea lui Georgescu. Valentin a mers la casa fratelui său luni, 16 mai, deoarece Oache nu i-a mai răspuns la telefon de trei zile. El a găsit poarta deschisă și a intrat în casă. Pe masa din bucătărie a găsit un bilet de adio și imediat a recunoscut scrisul fratelui său. Georgescu a scris că îi pare rău pentru gestul său, dar plecarea familei sale l-a făcut să ia această decizie.
Oache nu a mai suportat să găsească „casa goală” mereu. Valentin Georgescu a început să îl caute prin casă pe fratele său pe care l-a găsit mort într-o anexă a locuinței. El își făcuse un ștreang dintr-un cablu și se spânzurase lângă sania copiilor. Oache se urcase inițial cu picioarele pe un scaun din plastic. Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a deschis un dosar de moarte suspectă. Pe trupul victimei nu au fost găsite urme de violență, potrivit Gândul.ro.