Hoție pe epidemie: Amazon, acuzat că fură datele utilizatorilor

Hoție pe epidemie: Amazon, acuzat că fură datele utilizatorilor

Comisia Europeană a acuzat marți, 10 noiembrie, gigantul american de comerț online Amazon că a violat regulile UE privind concurența.

Bruxelles-ul apreciază că grupul american a profitat de pe urma datelor comercianților cu amănuntul care folosesc site-ul Amazon. UE a deschis o anchetă aprofundată pe această temă, în iulie 2019.

„Potrivit unor concluzii preliminare, Amazon a abuzat de poziția sa dominantă pe piețele din Franța și Germania”, cele mai importante două piețe ale sale în Europa, a declarat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, cu ocazia unei conferințe de presă, citată de AFP.

Compania americană are o funcție dublă. Ea vinde direct produse pe site-ul său de internet, dar pune și la dispoziția unor vânzători independenți, cu care se află în concurență, un loc pe piață, unde pot vinde produse consumatorilor.

Salariații spioni

Or, se pare că „volume considerabile de date ne-publice ale vânzătorilor sunt la dispoziția unor salariați din domeniul vânzărilor cu amănuntul ale Amazon”, a spus Vestager.

Comisarul european a adăugat că aceste date alimentează algoritmurile companiei americane, permițându-i astfel să-și calibreze mai bine ofertele.

De exemplu, datele permit Amazon să își concentreze ofertele pe produse care se vând cel mai bine din diversele categorii sau să își ajusteze mai bine prețurile.

Profitorii pandemiei

Comisia Europeană spune că a „informat Amazon că apreciază, cu titlu preliminar, că această companie a încălcat regulile UE în materie de practici anticoncurențiale, distorsionând concurența pe piețele cu amănuntul online”.

Într-un comunicat, Bruxelles-ul a anunțat că a deschis și o a doua anchetă legată de practicile anticoncurențiale ale companiei americane, suspectând un tratament preferențial al ofertelor Amazon sau al vânzătorilor de pe piața sa care utilizează serviciile de livrare ale companiei.

Suspiciunile privesc mai ales sistemul de fidelizare Prime, ai cărui utilizatori, adesea cumpărători angro, se bucură de  condiții care nu sunt întotdeauna accesibile tuturor vânzătorilor de pe platformă.

Sancțiunile aplicate în asemenea cazuri sunt uriașe, putând merge până la 10% din cifra de afaceri.

Amazon a contestat imediat acuzațiile, afirmând că reprezintă mai puțin de 1% din piața mondială de vânzări cu amănuntul și că există „concurenți mai puternici în toate țările” în care operează.

Anunțul privind investigația UE vine în momentul în care Amazon era criticat pentru că a profitat de criza sanitară a COVID, care a constrâns numeroși comercianți să-și închidă porțile, în timp ce vânzările online bat toate recordurile.

Amazon a anunțat o triplare a profitului său net, acesta ajungând la 6,3 miliarde de dolari în trimestrul al III-lea.