Horoscopul lui Dom’ Profesor, 4 noiembrie 2026. Ziua Provocatorului
- Radu Stefanescu
- 3 noiembrie 2026, 20:11
4 noiembrie
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 4 noiembrie 2026. Ziua Provocatorului
Pe 4 noiembrie s-au născut Wilhelm de Orania, Loretta Swit, Cella Serghi, Ion Vasilescu, Horia Aramă, Traian Băsescu.
Nimic în “Kalendar” iar în calendarul creştin ortodox este Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare. În “Vieţile Sfinţilor”, am găsit, pentru completare, că mai sunt pe 4 noiembrie, pomeniţi şi Sf. Mc. Nicandru, un episcop, dar şi un preot de rând, Ermeu.
"Evenimentul Zilei" din 4 noiembrie 1979, acum exact 47 de ani, a fost ocuparea Ambasadei SUA din Teheran de către studenții iranieni. Am scris, la timpul potrivit, adevărul, cum a fost și de ce, dar nu se mai găsește pe net. Altă dată...
Marele muzician, compozitor şi pianist de excepţie, dar la fel de mare astrolog, americanul Gary Goldschneider spune, dând sfaturi, pentru cei născuţi în ziua de 4 noiembrie: „...este Ziua Provocatorului. Cei născuţi pe 4 noiembrie îi provoacă pe ceilalţi, au o predilecţie spre a stârni controverse. Sunt foarte stimulatori, atât în vorbă, cât şi în faptă, iar în familie şi în cercul lor social tind să fie membri dominanţi şi apreciaţi. Maeştri în străpungerea defensivelor, cunosc de obicei localizarea precisă a punctelor slabe, sau vulnerabile şi odată ce pornesc sunt greu de oprit. Au un simţ al umorului, care poate fi sec şi reţinut, dar şi molipsitor, ilar.
Sunt personalităţi magnetice
Sunt personalităţi magnetice; au talentul să-i convingă pe alţii, să le facă agenda, dar în acelaşi timp se pricep să ignore sau să pareze cu abilitate criticile care i se aduc. Le place să fie serviţi, le place să dea ordine, să poruncească. Morala nu-i dă afară din casă, mai ales pe femei... „ Sursă: „The Secret Language of Birthdays” pagina 536-537, lucrarea se găseşte şi în limba română.
Cred că este o bună descriere a domnului Traian Băsescu, care, împreună cu Adrian Năstase, sunt singurii oameni politici de stat din România. Ceilalți sunt doar membri ai unui partid. Să-i spunem domnului Traian Băsescu LA MULȚI ANI!
Am unele probleme tehnice, așa că sunt nevoit să mă opresc aici. Nu fără a vă anunța, cu aceeași convingere nestrămutată, că mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 4 noiembrie 2026
BERBEC
O zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul trăirilor emoţionale. Sunt favorizate numai activităţile de rutină, cotidiene, evită orice schimbare de program, sau de tabiet. Se pare că îţi merge bine astăzi! Ai o idee, un proiect, sau important, sau la care ţii foarte mult, deci este important sentimental, şi nu ştii dacă eşti pe drumul cel mai bun. Ei bine, stelele spun că eşti!
TAUR
Se pare că totul merge bine în această zi. Ai chef de o plimbare prin oraş şi te întâlneşti cu vechi prieteni. Îţi face plăcere. Domeniul relaţiilor umane este avantajat de conjunctură. Dar, horoscopul tau indica astazi relatii armonice cu cei nascuti in semne de foc si aer si nefavorabile cu semnele de pamant si apa. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investesti utopic in propria imagine.
GEMENI
Fii mai reţinut, nu mai face eforturi mari, măcar azi, este mijlocul unei săptămâni foarte dense. Lasă proiectele obositoare pentru altă dată, pe seară odihneşte-te şi relaxează-te! Astazi esti prea energic si mult prea rapid in gândire pentru cei cu care discuţi. Zâmbeşte mult şi vorbeşte rar, foarte rar. Este o realitate şi trebuie s-o iei ca atare! Egoismul bine temperat te salveaza de deceptii. Cu toate că gandeşti prin o anumita logica, astăzi trebuie să-ţi urmezi mai ales intuiţia şi să laşi dialectica pentru altă dată; pentru că, probabil, adică sigur, interesele personale primează!
RAC
Te grăbeşti inutil. Nu uita că graba strică treaba. Trebuie, numai, să ţii seama de diferenţe. De natura relaţiilor umane. De faptul că mulţi văd, puţini înţeleg, mulţi chemaţi, puţini aleşi! Zi placută si favorabila pentru mai toate activitatile, dar nimic nu se poate asemui cu vizionarea unui film şi o cina la un restaurant bun! Aspectele horoscopului tău nu contrazic direcţia generală de dezvoltare a viitorului. Pare o perioadă lipsită de griji, plăcută, fără evenimente, fapte sau gesturi importante notabile – şi de aceea va trece repede, ca orice zi bună, de miercuri, ziua lui Mercur-Hermes!
LEU
Astăzi ai speranţe, sau planuri care îţi poartă noroc şi te motivează spre petrecerea unei zi profitabile. Un spectacol, concert, sau film pot încheia, pe seară, ziua, ca să fie plăcută! Cu toate că este o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. Fii prudent şi precaut, când conduci maşina, traversezi strada, pedestru fiind şi mai ales în convorbirile la telefon! De la o vreme ai parerea ca toata lumea are ceva de impartit cu tine. Nu este adevărat! Adevărul este că astăzi nu te poti concentra și că-ti scapă aspecte esentiale
FECIOARĂ
Cheltuieşti prea mult şi până la urmă pe mici lucruri inutile. Spre seară, o veste bună, de departe. Probabil un raspuns favorabil, pentru unul dintre interesele tale. Astăzi, fii cumpătat! Mai interesează-te şi de cele ale sufletului. Nu uita că nu ai un suflet, eşti un suflet care are un corp! Anumite zâmbete cu subanţeles si bătai pe umar te ajuta sa tragi concluzia ca lucrurile incep sa mearga spre bine, în cercul tău, în anturaj dar si in dragoste. Iaraşi crezi ca poti sa salvezi omenirea cu intelepciunea ta, sau măcar o oaie ratacita. Crede, că nu superi pe nimeni!
BALANŢĂ
Faci planuri, îţi vin idei, te decizi să acţionezi, fie ce-o fi! Te simţi pregătit. Atenţie, nu repeta greşelile din trecut, oamenii sunt aceiaşi, deci tu trebuie să edifici o noua abordare. Pentru un procent mare din zodie este o zi bună. Trebuie să fii mai optimist, mai „zen”. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, cei dragi te laudă şi te ajută! Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile pe termen lung în relaţiile sentimentale făcute astăzi se vor dovedi, paradoxal, foarte profitabile... Leagă-te la cap pentru ca o să te doara! Ceva migrene astazi din cauza unor tensiuni neaşteptate in anturaj.
SCORPION
Pentru un procent mare din zodie este o zi bună, statistic. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv. Prietenii îţi sunt aproape, ca întotdeauna, la fel ca şi... ceilalţi! Se poate spune, dupa configuratia astrologică, ca te bucuri de o zi întreagă de influenţe favorabile in sensul ca nu o sa ai nici un necaz mare! De ceva timp incerci sa faci fata unei enervari fară motiv. Probabil este doar presiunea atmosferica şi poate şi faptul că astăzi începi un nou an de viaţă, al... ştii tu al câtelea!
SĂGETĂTOR
Astăzi ai un bun simţ al umorului. Acest lucru te ajută să eviţi conflictele şi discuţiile tăioase, printr-o glumă bine plasată. Mai multă atenţie la forma fizică, poate să mergi la sală? Sunt multe de făcut astăzi. Totul s-a aglomerat, s-a bulucit... aşa este viaţa! Stelele spun să-ţi faci o listă de priorităţi. Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare cu energia ta caracteristică. Astăzi trebuie sa dai curs incapăţânării care te caracterizeaza. Incăpăţânare care bine investita se numeste tenacitate si va aduce in viitor dividente foarte frumoase.
CAPRICORN
Conjunctura este bună activităţilor legate de ştiinţă, tehnică, sau tehnologie. Ziua favorizează nativii care activează în domeniile menţionate, dar şi în justiţie, sau forţe de ordine. Trebuie sa fii foarte atent la cheltuielile facute aiurea si cu gandul in alta parte. Cel mai bine ar fi sa iesi in oras fara bani si carti de credit. Plimba-te, nu cheltui! Ultima parte a segmentului de timp, pe seară, are o componenta neliniştitoare, din cauza influentei Lunii. Iti faci griji, de fapt fără motiv, pentru ca întotdeauna te-ai descurcat!
VĂRSĂTOR
O zi în care nu trebuie să fii descurajat de nerealizări sau de întîrzieri. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni. Este posibilă o schimbare fortuită, obiectivă, a situaţiei. Din trecutul tău apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului, colegii sau prietenii. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa pastrezi judecatile de valoare si proverbele pentru uzul propriu.
PEŞTI
Atenţie la mişcările greşite, atât la propriu cât şi la figurat. Micile incidente şi gafele comice pot puncta ziua de astăzi, dar nu sunt obligatorii, pentru că prevenit, înseamnă pregătit! Evită incidentele domestice şi nu supralicita în discuţiile cu anturajul apropiat. Nu lua decizii importante în această perioadă. Trebuie, însă, sa dai dovadă de tarie de caracter şi să-ţi impui punctul de vedere, de cate ori stii cu siguranta ca ai dreptate. Străluceşti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit, pe seară.