Episcopul Hușilor, replică pentru sociologul Gelu Duminică: „Absurdul, ca şi prostia sunt incasabile”

Episcopul Hușilor, replică pentru sociologul Gelu Duminică: „Absurdul, ca şi prostia sunt incasabile” Episcopul Ignatie al Hușilor, acuzații la adresa lui CTP. Sursa foto: Arhica EVZ

Episcopul Huşilor, Ignatie, îl îndeamnă pe sociologul Gelu Duminică să emigreze dacă i se pare că România este asemenea Afganistanului.

Episcopul Hușilor Ignatie a ținut să-i dea o replică sociologului Gelu Duminică, în contextul comparației pe care le-a făcut între ortodocși și talibanii din Afganistan. Într-un text de opinie pe care l-a publicat, sub titulatura „Duminică în Afganistan. Un text al Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor”, acesta își expune punctul de vedere cu privire la afirmațiile sociologului.

„Pentru dl Gelu Duminică, România e totuna cu Afganistanul, având în vedere faptul că în socoteala dânsului ortodocşii de aici pot fi asemuiţi lejer cu talibanii de acolo. Cum noi suntem majoritari, oricând România poate fi identificată cu Afganistanul. Simplu. Tastatura e gratis şi pixelii suportă orice.

Întreb şi eu retoric (şi cu puţin sarcasm): dacă în România e ca în Afganistan, de ce dl Gelu Dumnică nu emigrează într-o altă ţară din Europa?”, a scris episcopal în textul său

În opinia pe care a publicat-o pe site-ul Marginalia, Părintele Ignatie vorbește despre absurditatea acestei comparații care, în opinia sa, trădează ură față de cei care nu validează „ideologia progresistă”.

„Nu cred că se impune să demontez absurditatea şi gratuitatea comparaţiei, care trădează ură faţă de cei care nu validează ideologia progresistă, predicată cu sârg pe unele ecrane ale posturilor de televiziune, unde este şic să fie invitaţi agenţii diversităţii, cum este artizanul acestui procedeu literar, al cărui «conţinut spiritual» este „toleranţa şi duhul de pace” faţă de ortodocşii din «Afganistanul» Europei”, a mai scris Episcopul Hușilor.

O astfel de comparație nu ar fi fost acceptată din partea unui conservator

Părintele Ignatie susține în material că, în cazul în care o astfel de comparație ar fi fost făcută de un conservator, atunci ar fi fost blamat și legat la stâlpul infamiei publice.

„Sunt mai mult decât convins că dacă o asemuire de felul acesta ar fi venit din partea unui conservator (evident, ortodox, chiar dacă printre conservatorii români pot fi şi catolici sau neoprotestanţi), autorul respectiv ar fi fost vrednic de blam şi răstignire pe stâlpul infamiei publice.

În schimb, dacă această comparaţie vine din partea unuia care susţine «reveriile diversităţii fericite» (Pierre Manent, Mulsumanii, obstacolul inedit: situaţia Franţei, cu o prefaţă a autorului pentru ediţia în limba română, traducere şi note de Cristian Preda, Iaşi, Editura Adenium, 2016, p. 68), este semn de „binecuvântare” şi nestăpânită bucurie”, a mai scris episcopal Hușilor.

Articolul de opinie scris de Episcopul Hușilor, Ignatie, poate fi lecturat, în întregime pe site-ul marginalia.ro.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News