Încă un ierarh, lovit de coronavirus. Episcopul Ignatie al Huşilor, internat de urgență

Încă un ierarh, lovit de coronavirus. Episcopul Ignatie al Huşilor, internat de urgență

Episcopul Ignatie al Huşilor a fost testat pozitiv cu noul coronavirus și internat, miercuri seara, la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, unitate suport COVID-19, au anunțat reprezentanţii instituţei.

Medicii spun că prelatul a prezentat simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a efectuat testul şi apoi s-a autoizolat până la aflarea rezultatului. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică în urma căreia vor stabili o serie de măsuri.

Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, în după-amiaza zilei de luni, în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Episcopul Huşilor a săvârşit slujba Vecerniei Mari şi a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui. Cu prilejul vizitei pastorale la Bârzeşti, Ignatie a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.

Breaking News. A murit ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Mesaj emoționat al Prințului Nicolae, la înmormântarea Înaltului Pimen: „Îi datorez întâlnirea mea cu poporul român și cu Regele Mihai, bunicul meu”

Încă de la debutul pandemiei de coronavirus, Ignatie a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui.

De asemenea, la acel moment, ierarhul a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi şi a transmis că „putem folosi momentele dificile prin care trecem în viaţă pentru a ne repoziţiona faţă de propriul suflet şi faţă de ceea ce dă valoare vieţii”.

Episcopul Huşilor a precizat, totodată, în contextul crizei generate de răspândirea coronavirusului, că „ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent şi conştient biserica din inimile noastre”, susţinând că „din fericire, 'epidemiologia' nu va distruge Ortodoxia”.

Înaltpreasfințitul Pimen – un vlădică al slavei aduse lui Dumnezeu – interviu cu Preasfințitul Macarie al Europei de Nord

Decizie așteptată de sute de mii de credincioși. Cine va fi urmașul ÎPS Pimen

Cele 15 povețe ale Arhiepiscopului Pimen! ”Trebuie să pătimim iertând celui care ne greșește, pentru că dacă nu este iertare nu este nici dragoste”

Ne puteți urmări și pe Google News