HBO a anunțat distribuția noului serial Harry Potter. Harry, Hermione și Ron au fost descoperiți

HBO a anunțat distribuția noului serial Harry Potter. Harry, Hermione și Ron au fost descoperițiHarry Potter. Sursa: arhiva EVZ

HBO au anunțat primii șase actori care vor aduce noi interpretări ale profesorilor clasici de la Hogwarts în viitoarea serie Harry Potter. Serialul va fi o adaptare fidelă a îndrăgitelor cărți Harry Potter, scrise de autoarea și producătorul executiv J.K. Rowling.

HBO anunță cine va juca în rolurile lui Harry, Hermione și Ron

Serialul original HBO „Harry Potter” îi are în distribuție pe Dominic McLaughlin în rolul lui Harry Potter, pe Arabella Stanton ca Hermione Granger și pe Alastair Stout în rolul lui Ron Weasley.

Francesca Gardiner, showrunner și producător executiv, împreună cu Mark Mylod, regizor al mai multor episoade și producător executiv, afirmă: „După o căutare extraordinară condusă de directorii de casting Lucy Bevan şi Emily Brockmann, suntem încântaţi să anunţăm că i-am găsit pe Harry, Hermione şi Ron.

Talentul acestor trei actori este de admirat şi abia aşteptăm ca lumea să le cunoască magia. Totodată, dorim să le mulţumim tuturor copiilor care au participat la audiţii. A fost o adevărată plăcere să cunoaştem atâtea de tinere talente”.

McLaughlin, Stanton și Stout au șansa de a deveni celebri

Rolurile din „Harry Potter” i-au propulsat pe Daniel Radcliffe, Emma Watson și Rupert Grint către celebritatea internațională la începutul anilor 2000. Acum, serialul HBO ar putea oferi aceeași oportunitate și pentru McLaughlin, Stanton și Stout, care sunt în mare parte actori noi.

Fiecare sezon al serialului va aduce povestea lui Harry Potter mai aproape de fanii acestei povești, dar și de noi audiențe. Serialul va fi disponibil pe HBO Max, în timp ce seria clasică de filme va continua să fie accesibilă pentru vizionare la nivel global.

Serialul „Harry Potter” este scris și produs de Francesca Gardiner, care îndeplinește și rolul de showrunner. Mark Mylod va fi producător executiv și va regiza mai multe episoade ale serialului pentru HBO, în colaborare cu Brontë Film and TV și Warner Bros. Television. Producția este coordonată de autoarea JK Rowling, Neil Blair și Ruth Kenley-Letts de la Brontë Film and TV, precum și de David Heyman de la Heyday Films, scrie variety.com.