Mihai visase să ajungă avocat. Nu un oarecare dintre cei prea mulți, ci un avocat de succes. Învățase mult, intrase în barou cu note mari, viața lui începea să capete sens. Își dorea să lucreze într-o firmă de avocatură condusă de o femeie despre auzise numai cuvinte de laudă, așa că și-a făcut curaj și a mers să-și depună cv-ul.

- Pe cine căutați? L-a întrebat secretara, fără să-l privească.

- Pe doamna avocat Dimitriu.

- Aveți programare?

- Nu. Aș dori să mă angajez.

Secretara a catadicsit să-și ridice ochii din monitorul la care lucra și i-a răspuns:

- Nu facem angajări.

 - Aș putea să vă las măcar un cv?

- Lasă-l pe masă.

Mihai era descumpănit. Nu se aștepta să fie izgonit de o simplă secretară.

- Ang ela, cu cine vorbești? s-a auzit o voce răgușită de femeie.

- Cu nimeni, șefa. Acum vin. Poți să pleci, l-a repezit pe Mihai. În spatele acelei uși e șansa vieții mele, și-a spus Mihai și a intrat în biroul pe care scria avocat doctor Elena Dimitriu.

- Bună ziua, a șoptit timid.

- Și tu cine ești? Doamna cu vocea răgușită părea deranjată de îndrăzneala și lipsa de politețe a tânărului care dăduse buzna.

- Numele meu este Mihai Tătaru.

 - Ar trebui să-mi spună ceva? Ești rudă cu judecătorul Tătaru de la Curtea de Apel?

- Nu . Sunt avocat stagiar , abia am intrat în barou și mi-aș dori să lucrez pentru dumneavoastră.

- Nu mai spune! Câți ani ai?

- 24.

- F rumos. Și de ce vrei tu să lucrezi pentru mine?

Mihai o privea fix, ca un copil care și-a văzut în vitrină jucăria mult visată.

- Stai jos. În acest moment am douăzeci de colaboratori. Toți sunt foarte bine pregătiți. Trebuie să fii extraordinar ca să mă convingi . Pricepi? Extraordinar!

- Vă promit că n-am să vă dezamăgesc.

- Să nu faci niciodată promisiuni când ești fericit.

S-a ridicat în picioare și a venit în spatele lui Mihai. Băiatul stătea nemișcat, de teamă să nu greșească. Avocata era o femeie de cincizeci de ani, cu corp masiv, îndesat și diform, urâțit doar de coafura neinspirată și de părul de un galben strălucitor care te orbea. Niște ochi mici și oblici, agățați de ramele unor ochelari roșii, te avertizau că e o femeie periculoasă. Purta un sacou cu broderie neagră, care cu greu reușea să ascundă doi sâni uscați și pricăjiți, sugrumați în strânsoarea unui sutien cu trei numere mai mic. Soarele în exces și vârsta lăsaseră semne nemiloase pe pieptul femeii, făcându-l să arate ca o hârtie creponată pătată de pistrui neregulați. Niște perle superbe se străduiau, în zadar, să ascundă privirii imaginea pe care v-am descris-o, dar cine suntem noi să o judecăm ? A început să-i maseze umerii lui Mihai, care stătea înțepenit în scaun:

- Relaxează-te. Nu te mănânc. Am nevoie de oameni tineri și frumoși ca tine . Bătrânețea e urâtă și apăsătoare, mă deprimă.

- Dar nu sunteți bătrână.

- Normal că nu sunt . Nu mă referam la mine , idiotule . Spuneam că nu-mi place să văd în jur oameni bătrâni.

Prefer seva verde a tinereții. De mâine te aștept la muncă. Mihai i-a prins ambele mâini și le-a sărutat plin de recunoștință.

- Noi doi o să facem echipă bună, i-a zâmbit avocata. Prima zi n-o va uita niciodată. A fost prezentat de secretara Angela noilor colegi care îl priveau ostili.

 - Ăsta va fi biroul tău . O să lucrezi în subordinea lui Andrei.

Mihai i-a întins mâna prietenește :

- Salut, eu sunt Mihai Tătaru.

- Acolo în spate e arhiva. Până deseară să pui toate do sarele în ordine alfabetică, i-a răspuns sec Andrei, ignorându-i salutul.

Arhiva era un dezastru. Dosarele zăceau pe jos, în cea mai mare dezordine, de parcă cineva s-ar fi străduit anume să le răspândească prin toate încăperea.

 - Cum găsiți ceva în debandada asta?

- Sunt cauze vechi, nimeni nu mai are nevoie de ele.

 - Și atunci de ce m-a pus să le sortez?

- Așa face Andrei când vrea să-și bată joc de cineva. E fiul șefei, i se permite orice , i-a răspuns un coleg al cărei nume nu îl reținuse.

- Te așteaptă doamna avocat în birou, l-a repezit Angela.

- Bună ziua , Mihai . Cum ți se pare la noi?

Băiatul nu știa ce să răspundă. N-avea motive de mulțumire. Aranja dosarele în arhiva veche.

- Avem un dosar mare și vreau să lucrezi cu mine. Ce zici?

Mihai s-a luminat la față.

- Sunt pregătit.

- Să știi că va trebui să muncești până târziu. Ai face bine să-ți aduci haine de schimb la birou.

- Desigur.

- O să stai la mine în birou până finalizăm dosarul ăsta.

Cauza era într-adevăr complicată. Niște retrocedări de păduri dubioase, vânzări de drepturi litigioase, dosare penale aflate în cercetare.

- Vreau să citești filă cu filă și să-mi faci un raport.

Prins în ițele dosarului, Mihai nici nu a realizat că se lăsase întunericul. În firmă nu mai era nimeni. Avocata și-a dat jos sacoul.

- E foarte cald aici . Nu vrei să te dezbraci?

- Nu mulțumesc.

Femeia s- a apropiat de el și a început să-i deschidă nasturii cămășii fără nicio jenă. Mihai o privea uimit, dar teama de a protesta îi strângea gura și-l lega mâinile.

- Fii mai relaxat, te rog. A început să-l atingă în locuri sensibile, șoptindu-i la ureche ce aștepta de la el.

- Nu pot să fac asta, am iubită.

- Și crezi că-mi pasă? Sunt șefa ta, ia-o ca pe o sarcină de serviciu.

Au petrecut împreună acea noapte. Dimineața i-a găsit întinși pe canapeaua din birou. Hainele erau aruncate peste tot, iar hărtiile se împrăștiaseră din pricina dorințelor de nestăvilit ale doamnei avocat.

- Îmbracă-te, e târziu.

Mihai era buimac. Nu-i venea să creadă ce se întâmplase. Se simțea murdar, deși își pusese haine curate. Colegii lui, abia ajunși în firmă, îl priveau cu o milă amestecată cu scârbă.

- Nu te doare spatele de la canapea?

- Ce față șifonată ai.

În lunile ce au urmat, sexul devenise o rutină. Mihai își oferea trupul zilnic, laș și cuminte ca o vită în jug. Doamna avocat îi promitea o promovare după ce-și va lua examenul de definitivat. Îi mărise și salariul, pentru că era foarte mulțumită de competențele tânărului.

Dar oricât de mare era dorința de avansare, Mihai simțea că va ceda. Devenise din ce în ce mai greu să-și forțeze corpul ca să-i facă pe plac șefei.

- Ce-i cu tine? Zici că ai optzeci de ani. Ia pastile , că nu-mi ești de niciun folos în halul ăsta.

- Mă iertați, sunt foarte stresat.

- Și de ce, mă rog? Ai cel mai mare salariu fără să muncești nimic. Ăsta zic și eu stres.

- Problema e ste că eu chiar îmi doresc să muncesc. Dacă tot îmi pierd nopțile la birou, vreau să fac ceva util.

- Ai grijă ce vorbești. Te poate costa scump. Ce mi-aș fi dorit și eu un salariu mai mare când eram de vârsta ta și maestrul mă obliga să mă culc cu el . Știi ce primeam în schimb ? Batjocură. Imi spunea – Elena, să zici mersi că ai un loc de muncă. Banii îi faci după ce mă plictisesc eu de tine.

- Aveți dreptate. Îmi pare rău.

- Băiete, ai șansa să ajungi cineva sau să rămâi un gândac. Depinde de tine. Folosește-te de calitățile pe care le ai , că nu știi când vine altul și-ți ia locul . Și pentru că tot te-ai plâns că n-ai dosare, de mâine preiei toate cauzele lui Mihnea . Îl dau afară.

- De ce ?

- Pentru că viermele a îndrăznit să-mi facă plângere pentru hărțuire sexuală. Auzi și tu ce penibil . Un bărbat să se plângă că e hărțuit de o femeie. I-a râs în nas și procurorul, dar așa ceva e de netolerat. O să am grijă să ajungă la oficii.

Mihai a înghițit în sec. Captiv în această relație periculoasă a ales să tacă și să îndure. Și-a luat definitivatul și aștepta marea promovare. Slăbise mult, iar entuziasmul de la început pierise, lăsând locul unei veșnice nemulțumiri. Dar promovarea întârzia să apară. Doamna avocat începuse să îl evite. L-a trimis înapoi la vechiul lui birou, fără nicio explicație.

- Gata luna de miere, râdeau colegii.

Într-o zi a intrat în biroul ei ca să-i ceară socoteală. Nu-și vorbiseră de două săptămâni. A găsit-o masând umerii unui alt nefericit pe care îl ademenea cu promovări și măriri de salariu. Mihai fusese înlocuit.

A decis să părăsească firma. Nu i-a fost ușor, au trecut ani buni până să se pună pe picioare. Azi e un avocat cunoscut, așa cum și-a dorit. Colaboratoarele lui sunt tinere și frumoase. Nu-i plac urâtele, îl deprimă, vorba cuiva.