Guvernul Recean își încheie mandatul. Executivul de la Chișinău intră în regim de interimat

Guvernul Recean își încheie mandatul. Executivul de la Chișinău intră în regim de interimat

Republica Moldova. Cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean se reunește astăzi în ultima ședință de Guvern. Conform prevederilor legale, executivul va continua să funcționeze cu atribuții limitate, în regim de interimat, până la învestirea noului Cabinet.

Premierul Dorin Recean, numit în funcție în februarie 2023, a anunțat luni că nu va face parte din viitorul Guvern și că renunță la mandatul de deputat obținut pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate.

Odată cu validarea rezultatelor alegerilor parlamentare, mandatul actualului executiv se consideră încheiat. Până la depunerea jurământului de către noul Cabinet, Guvernul va activa în regim de interimat, limitându-se la gestionarea treburilor publice curente.

Sursa foto: gov.md

Limitările impuse unui guvern interimar

Un guvern aflat în exercițiu nu are competența de a promova proiecte de lege sau politici publice noi în Parlament, nu poate adopta ordonanțe sau strategii, și nici nu poate aviza inițiative legislative ori semna tratate internaționale care presupun cheltuieli bugetare suplimentare.

De asemenea, executivul nu are dreptul să efectueze numiri sau demiteri în funcții de conducere, cu excepția cazurilor strict prevăzute de lege, și nu poate încheia contracte de valoare mare sau pe termen lung, decât dacă acestea sunt absolut necesare pentru cheltuielile curente sau pentru gestionarea situațiilor de urgență. Totodată, nu poate reorganiza ministerele și nici modifica structura instituțiilor subordonate.

Ce decizii poate lua executivul interimar

În pofida acestor restricții, un guvern aflat în interimat poate propune numiri sau eliberări din funcții în demnități publice, cu excepția miniștrilor și funcționarilor de rang înalt, atunci când situația o justifică.

Astfel, în perioada de tranziție, executivul are rolul de a asigura continuitatea administrativă și buna funcționare a instituțiilor statului, până la învestirea noului Guvern.

curtea constitutionala republica moldova

Curtea Constitutionala - Republica Moldova / sursa foto: FB

Curtea Constituțională va valida rezultatele alegerilor

Curtea Constituțională urmează să examineze, pe 16 octombrie, sesizarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind validarea alegerilor parlamentare și confirmarea mandatelor de deputat.

Conform legislației, în termen de cel mult 30 de zile de la desfășurarea scrutinului, președinta Republicii Moldova este obligată să convoace noul Parlament. Deputații urmează să se întrunească în prima ședință de constituire, moment în care legislativul devine funcțional.

Votul de învestitură și depunerea jurământului

În maximum 10 zile de la ședința de constituire, urmează să fie aleasă conducerea Parlamentului.

Ulterior, șefa statului va iniția consultări cu fracțiunile nou-formate și va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru. Acesta va avea 15 zile la dispoziție pentru a prezenta programul de guvernare și lista Cabinetului de miniștri.

Noul Guvern va fi învestit prin votul majorității deputaților aleși, după care președinta Republicii Moldova va semna decretul de numire în funcție, iar membrii Cabinetului vor depune jurământul.