Guvernul Orban a trecut la modificarea programului de guvernare
- Dan Coravu
- 8 februarie 2020, 18:35
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunțat că urmează să modifice programul de guvernare, pentru că foarte multe obiective pe care Guvernul și le-a asumat acum trei luni, în fața Parlamentului, au fost îndeplinite.
Ludovic Orban a precizat că după reuniunea Biroului Politic al PNL, va prezenta luni un program de guvernare modificat, dar și propunerile sale pentru lista miniștrilor.
„Programul de guvernare trebuie modificat în primul rând pentru faptul că foarte multe obiective pe care ni le-am asumat în programul cu care ne-am prezentat în urmă cu trei luni în faţa Parlamentului au fost îndeplinite şi aceste obiective, odată îndeplinite, nu are rost să le mai păstrăm în programul de guvernare (...) Sigur că am identificat obiective suplimentare pe care putem să le realizăm, este adevărat, fără a putea adopta, să spun, acte normative cu valoare de lege. Vom include aceste obiective suplimentare în programul de guvernare, lucruri pe care le considerăm extrem de necesare şi de benefice pentru români", a spus premierul desemnat.
Pe de altă parte, el a punctat că PNL va crește pensiile, dar că va urmări cu mare atenție evoluția economiei, și că Ministerul Finanțelor este obligat să prezinte un raport privind această evoluție, raport în baza căruia liberalii vor lua toate deciziile.