Guvernul dă drumul la miliarde! „Trebuie doar să stea în faţa calculatorului”

Guvernul dă drumul la miliarde! „Trebuie doar să stea în faţa calculatorului”

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că în câteva zile banii vor fi redirecționați către primele firme. Sumele provin de la granturile acordate de Guvern.

Guvernul a făcut anunțul așteptat de mulți dintre români. Conform declarațiilor oficiale, primele firme vor primi în următoarele trei zile banii din granturile acordate de Guvern pentru companiile afectate de criza Covid-19, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă.

Primele firme vor primi în următoarele trei zile bani din granturi acordate de Guvern pentru companiile afectate de criza Covid-19, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă.

„Astăzi (miercuri - n. r.) este pe ordinea de zi în Guvern ordonanţa de urgenţă prin care se va suplimenta de la un miliard la 1,5 miliarde de euro bugetul pentru granturile oferite IMM-urilor pentru cele trei măsuri, astfel încât toţi cei care au depus pe măsura 1 şi măsura 2 să poată fi finanţaţi”, a spus Popescu.

Peste 29.000 de firme s-au înscris pentru măsura 1 şi peste 22.000 de firme pentru măsura 2

„Trebuie să vedem care dintre ele sunt eligibile şi care nu. În acest moment sunt peste 3.000 de firme din măsura 1 evaluate. Banii sunt deja în conturile agenţiilor pentru IMM-uri şi astăzi au fost plătiţi către bănci. Mâine, firmele vor primi în aplicaţia informatică folosită pentru a primi aceşti bani contractul pentru finanţare. Nu trebuie să facă decât să se downloadeze, să se semneze şi să le urce înapoi în aplicaţie, acestea automat se vor duce către bănci şi într-o zi, două vor avea banii în cont”, a subliniat ministrul.

El a arătat că aceasta este a doua aplicaţie informatică ambiţioasă a ministerului, după certificatele pentru situaţii de urgenţă.

„Oamenii trebuie doar să stea în faţa calculatorului, apasă pe buton, semnează electronic şi încarcă înapoi în sistem. De luni, acelaşi lucru se va întâmpla cu măsura 2. Sper ca până la sfârşitul acestei luni toată măsura 2 să fie achitată. Este foarte important: dacă în cinci zile nu semnează acest contract, înseamnă că renunţă să beneficieze de acest ajutor. Este valabil pentru ambele măsuri”, a atras atenţia Popescu.

Va fi lansată şi măsura 3, cea privind investiţiile

Pe 12 noiembrie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează bugetul alocat programului de granturi pentru capital de lucru pentru companiile afectate de COVID-19 cu suma de 500 de milioane de euro, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„A fost adoptată în primă lectură o ordonanţă de urgenţă, înaintată de Ministerul Fondurilor Europene, prin care se suplimentează bugetul alocat programului de granturi pentru capital de lucru pentru companiile afectate de COVID-19, un program derulat prin Ministerul Economiei, cu suma de 500 de milioane de euro, astfel încât să fie acoperite toate solicitările depuse în cadrul acestui program de un număr de peste 22.000 de IMM-uri. Aşadar, programul de 1 miliard de euro devine programul de 1,5 miliarde de euro prin suplimentarea bugetului pentru această măsură, granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri afectate de efectele pandemiei COVID-19”, a declarat Dancă.

Ne puteți urmări și pe Google News