Guvernul a schimbat prefecţii din Covasna, Mureş şi Harghita
- Carmen Vintil ă
- 18 decembrie 2014, 17:17
![Guvernul a schimbat prefecţii din Covasna, Mureş şi Harghita](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2014/12/guvernul-a-schimbat-prefectii-din-covasna-mures-si-harghita.jpg)
Marius Popică a fost retras de la conducerea prefecturii Covasna şi înlocuit cu subprefectul Sebastian Cucu, Vasile Oprea a fost schimbat din postul de prefect al judeţului Mureş cu Lucian Goga (PSD), iar Petres Sandor (UDMR) a fost retras din postul de prefect în cel de subprefect în Harghita.
Postul de prefect al judeţului Harghita a fost preluat de către subprefectul Jean-Adrian Andrei, susţinut de PSD. Modificările au fost efectuate în ultima şedinţa de guvern.
În luna august a acestui an, Jean-Adrian Andrei pierdea postul de prefect în favoarea lui Petres Sandor, atunci subprefect, el spunând că este vorba de o negociere politică.
Marius Popică lucra ca prefect în Covasna din luna aprilie, iar Vasile Oprea (UNPR) a preluat conducerea prefecturii Mureş în luna august a acestui an.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)