Guatemala, în stare de asediu. Șapte polițiști au murit după atacurile bandelor criminale

Guatemala, în stare de asediu. Șapte polițiști au murit după atacurile bandelor criminalePoliție Guatemala. Sursă foto: X.com

Guatemala a intrat în stare de urgență în urma unui weekend marcat de confruntări violente legate de activitatea bandelor criminale. Revolte declanșate de deținuți afiliați grupărilor infracționale au avut loc în trei penitenciare, iar intervențiile forțelor de ordine s-au soldat cu moartea a șapte polițiști și cel puțin zece răniți, potrivit DW.

Stare de asediu în Guatemala, după atacuri asupra poliției

Președintele Guatemalei, Bernardo Arévalo, a decretat duminică stare de asediu pentru o perioadă de 30 de zile, după ce membri suspectați ai bandelor au ucis cel puțin șapte agenți de poliție, în urma unor confruntări izbucnite în trei închisori din țară.

Măsura trebuie validată de Congres, însă poate fi aplicată imediat. Conform legislației din Guatemala, starea de asediu permite restrângerea temporară a unor drepturi civile și extinderea atribuțiilor forțelor de securitate, ca reacție la amenințări grave la adresa ordinii publice.

Bernardo Arevalo

Bernardo Arevalo. Sursă foto: Instagram

Revolte în penitenciare și gardieni luați ostatici

Sâmbătă, 46 de gardieni au fost luați ostatici de deținuți afiliați bandelor în trei penitenciare de maximă securitate pentru bărbați din Guatemala. Autoritățile au atribuit revoltele bandei Barrio 18, care ar fi cerut acordarea unor privilegii suplimentare liderilor săi încarcerați, inclusiv transferul acestora în unități cu regim de detenție mai permisiv.

Uciderea polițiștilor a avut loc în capitala Guatemala și în zonele adiacente, aparent ca reacție la intervenția a sute de polițiști antirevoltă, care au recâștigat controlul asupra penitenciarului de maximă securitate Renovación din Escuintla. Acolo era deținut liderul bandei Barrio 18, Aldo Duppie.

Duppie, cunoscut sub porecla „El Lobo”, a fost imobilizat și readus sub controlul autorităților. Imagini făcute publice de oficiali îl arătau, duminică dimineață, escortat de ofițeri în afara închisorii, cu umărul vizibil însângerat.

Ministrul de Interne, Marco Antonio Villeda, a declarat într-o conferință de presă că crimele au fost comise „de acești teroriști, ca reacție la acțiunile pe care statul guatemalez le întreprinde împotriva lor”. Acesta a precizat că alți zece polițiști au fost răniți în atacuri, iar un suspect membru al unei bande a fost ucis.

Trei zile de doliu național în Guatemala

Președintele Arévalo a anunțat că, duminică, autoritățile au recâștigat controlul asupra tuturor celor trei penitenciare și au eliberat toți gardienii luați penitenciare. Într-un discurs televizat, șeful statului a declarat stare de urgență la nivel național pentru a combate criminalitatea organizată, precizând că măsura va permite mobilizarea completă a resurselor statului, inclusiv poliția și armata.

„Au provocat revolte în închisori și au luat ostatici cu scopul de a forța statul să le accepte cererile, cereri care timp de decenii le-au fost acordate”, a spus președintele.

El a adăugat că atacurile comise după recâștigarea controlului asupra penitenciarelor reprezintă „o tentativă de a teroriza forțele de securitate și populația, pentru ca guvernul să renunțe la lupta sa frontală împotriva bandelor”. Totodată, Arévalo a decretat trei zile de doliu național și a subliniat că starea de urgență nu ar trebui să perturbe viața de zi cu zi a cetățenilor.

Duminică dimineață, directorul Poliției Naționale Civile, David Boteo, le-a recomandat locuitorilor să rămână în case, în timp ce Ambasada Statelor Unite în Guatemala a emis o avertizare de securitate pentru cetățenii americani.

Ne puteți urmări și pe Google News