Grupul „Pace – Întâi România” strânge semnături pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
- Bianca Ion
- 15 aprilie 2026, 12:14
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a început miercuri strângerea de semnături pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, însă nu are în prezent numărul necesar pentru depunerea acesteia. În paralel, Partidul Social Democrat urmează să decidă dacă rămâne la guvernare, într-un context politic tensionat.
Grupul „Pace” pregătește moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Grupul parlamentar a anunțat că a început procedura de colectare a semnăturilor necesare pentru depunerea moțiunii de cenzură.
„În temeiul prevederilor Art. 114, coroborat cu Art. 113 din Constituția României, și ale Art. 94 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, vă înaintăm moțiunea de cenzură intitulată „Progresismul ucide România – Guvernul Bolojan a adus foamea și frigul în casele românilor!”, inițiată de mai mult de o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor, conform listelor cu semnături anexate”, transmite Grupul Pace – Întâi România.
Pentru a putea depune moțiunea, grupul are nevoie de 116 semnături, prag care poate fi atins doar în cazul în care se alătură și Alianța pentru Unirea Românilor.

Parlament. Sursa: Inquam photos/George Călin
PSD convoacă o ședință decisivă pentru viitorul lui Ilie Bolojan și al coaliției
În același timp, liderii PSD se pregătesc pentru o decizie privind continuarea participării la guvernare. Potrivit surselor politice, conducerea partidului se va reuni luni, 20 aprilie, în sala „Brătianu” de la Senat, pentru a analiza situația politică și pentru a decide direcția de acțiune.
Pe masa discuțiilor se află trei scenarii:
- Retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, ceea ce ar însemna pierderea majorității parlamentare pentru actualul Guvern
- Retragerea miniștrilor PSD din Executiv, variantă care ar declanșa o criză politică și ar putea duce la demisia premierului
- Depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva propriului Guvern, scenariu considerat extrem și care ar necesita sprijin din partea opoziției
Sorin Grindeanu vrea un premier „care să știe și ceva economie”
În discuțiile interne din partid, Sorin Grindeanu ar fi precizat că nu va merge la negocierile cu Partidul Național Liberal pentru a impune un nume de premier, ci pentru a solicita „Un premier care să știe și ceva economie, un premier care să înțeleagă că este al întregii coaliții, să fie și al PSD”.
PSD exclude varianta unei guvernări alături de AUR
În același timp, în interiorul partidului a fost stabilit un principiu privind eventualele alianțe politice.
Potrivit surselor din conducerea PSD, formațiunea nu va intra într-un guvern alături de AUR și ia în calcul trecerea în opoziție dacă nu va exista o altă soluție politică.
”Cred că e normal să mai stai. Dacă vrei coaliție cu PSD, dar în același timp încerci să împingi PSD în zona AUR, atunci îți asumi. Noi sunt vrem să facem Guvern cu AUR și nu vom susține un Guvern minoritar”, au precizat surse din conducerea PSD.
Astfel, inițiativa moțiunii de cenzură și decizia așteptată în interiorul PSD conturează un context politic fragmentat, în care opoziția și partidele de guvernare analizează scenarii diferite pentru perioada următoare.