Clipe de GROAZĂ! Un avion a rămas fără o roată. Totul a fost filmat - VIDEO

Clipe de GROAZĂ! Un avion a rămas fără o roată. Totul a fost filmat - VIDEO

Pilotul unui avion de mici dimensiuni a fost nevoit să facă o aterizare dramatică pe Aeroportul din Saratosa, Florida, după ce a rămas fără o roată.

Un angajat al televiziunii locale NBC8 a surprins scena terifiantă și a explicat în direct ce s-a întâmplat când avionul s-a apropiat de aeroport.

Se pare că aeronava plecase din Belize. La scurt timp de la decolare, pilotul a observat că avionului pe care îl pilota i-a căzut o roată, după cum precizează Wfla.com, portalul de știri local din Florida, Saratosa.

Potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului, pilotul a simțit că poate să piloteze în continuare avionul fără probleme, așa că și-a continuat drumul spre Florida.

Când a ajuns în raza aeroportului din Saratosa, reprezentanții turnului de control au confirmat că avionul nu avea o roată, astfel că aterizarea a fost extrem de periculoasă.

În imaginile surprinse de angajatul NBC8 se observă cum, în momentul aterizării, avionul lasă în urma sa o dâră de scântei provocate de roata lipsă de pe partea stângă.

Din fricire, nimeni nu a fost rănit în urma aterizării periculoase, pasagerii fiind preluați și transportați de urgență departe de avion, de teamă că un incendiu ar putea să izbucnească în orice clipă, după aterizare.

Ne puteți urmări și pe Google News