Grav accident de circulație. Patru persoane transportate de urgență la spital

Grav accident de circulație. Patru persoane transportate de urgență la spital

Un grav accident de circulație a avut loc, sâmbătă, pe centura unui municipiu din sudul țării.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, în accident au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară. În urma accidentului, patru persoane au fost grav rănite și transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Cum s-a produs accidentul

La locul evenimentului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Caracal şi Garda Stoeneşti, cu două echipaje SMURD şi o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare. În sprijinul pompierilor a acţionat şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.

„În accident au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară, în care se aflau şase persoane, iar şoferul unuia dintre autoturisme a rămas încarcerat în urma evenimentului. Bărbatul încarcerat, în vârstă de 25 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, a fost extras cu ajutorul accesoriilor specifice şi preluat de echipajele medicale.

Pacientul era conştient, prezenta traumatism toraco-abdominal, traumatism de bazin şi traumatism la membrul inferior stâng.

Acesta a fost transportat la CPU Caracal. Pasagerul din acelaşi autoturism, în vârstă de 23 de ani, tot din Drobeta-Turnu Severin, a fost transportat la CPU Caracal, conştient, cu excoriaţii la nivelul feţei şi membrului superior stâng", au anunţat reprezentanţii ISU Olt.

Polițiștii au demarat o anchetă

Tot la CPU Caracal au fost transportate şi cele două persoane aflate în celălalt autoturism, ambele din localitatea Clejani, judeţul Giurgiu, şoferul, în vârstă de 51 de ani, cu traumatism de şold, şi pasagera, în vârstă de 52 de ani, cu traumatism toracic.

Cele două persoane aflate în autoutilitară nu prezentau urme vizibile de traumă şi au refuzat transportul la spital.

Pe tronsonul de drum unde a avut loc accidentul circulația a fost îngreunată, circulându-se pe o singură bandă de mers.

Polițiștii sosiți la fața locului au întocmit dosal penal pentru vătămare și au demarat cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor în care s-a produs accidentul, potrivit agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News